Aş fi invitat prieteni la masa chiar dacă covorul era pătat şi canapeaua era veche.
Aş fi mâncat pop-corn în camera “bună” şi nu mi-aş mai fi făcut atâtea griji din cauza mizeriei când cineva vroia să aprindă focul în şemineu.
Mi-aş fi făcut timp să-l ascult pe bunicul povestind despre tinereţea lui.
N-aş fi insistat niciodată să ridic geamurile maşinii într-o zi frumoasă de vară, doar pentru că părul meu fusese proaspat coafat şi fixat.
Aş fi ars lumânarea roz sculptată ca un trandafir, în loc să o las să se topească în cămară.
Aş fi stat întinsă pe pajişte cu copiii mei, fără să-mi fac griji de petele de iarbă de pe haine.
Aş fi plâns şi râs mai puţin privind televizorul şi mai mult privind viaţa.
Aş fi preluat mai multe din responsabilităţile soţului meu.
M-aş fi culcat atunci când mă simţeam rău, în loc să pretind că pamântul se va opri dacă eu nu voi fi la serviciu pentru o zi.
N-aş fi cumpărat niciodată nimic doar pentru ca era practic, suferitor sau garantat să funcţioneze o viaţă.
În loc să-mi fi dorit să treacă mai repede cele nouă luni de sarcină, aş fi preţuit fiecare moment şi aş fi realizat că minunea care creştea în mine era singura şansă să-L asist pe Dumnezeu la înfăptuirea unui miracol.
Când copiii mei mă sărutau impetuos, n-aş fi spus niciodată “Mai târziu! Acum du-te şi spală-te pentru cină.”
Aş fi spus mai des “Te iubesc” şi “Îmi pare rău”.
Dar, cel mai mult, dacă ar fi să am o a doua şansă la viaţă, aş preţui fiecare minut…l-aş privi cu adevărat…l-aş trăi…şi nu l-aş mai da vreodată înapoi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu