Powered By Blogger

duminică, 17 iulie 2011

Credeai că eşti stăpânul lumii, ţinând globul în palmă, cu muşchii abia tresărind? Te-ai înşelat şi te-ai năruit în ţărână cu toată voinicia ta. Şi uite, lumea merge mai departe fără tine, aşa cum va merge întotdeauna, fără a se sinchisi de nimeni şi de nimic, soarele răsare la fel cum face de milioane de ani şi milioane de ani, şi toată această mecanică se repetă regulat şi tăcut, până în vecii vecilor.
(Scrisoare de dragoste)
Nu mă interesează un bărbat decât în măsura în care cred că-l stăpânesc ca femeie, în care cred că sunt pentru el, într-un moment din viaţă, o fiinţă unică, de neînlocuit. Ştiu că sunt femei mai frumoase decât mine, dar asta nu are nicio însemnătate, fiindcă oricât de frumoasă ar fi o femeie, se poate totdeauna ivi alta, care să fie şi mai frumoasă; dar cred că poate exista o adâncime sufletească, o sensibilitate, o inteligenţă care pot însufleţi în aşa fel un anumit fizic, care pot crea o feminitate infungibilă, amalgam unic de însuşiri de neînlocuit, cel puţin într-o clipă dată, pentru un om într-un anume climat sufletesc.
   (Pinza de paianjen)
"Toti iubim. Toti purtam in inimile noastre florile iubirii, si mai pe urma, 
dupa ce iubirile au murit, in aceleasi inimi purtam cenusa iubirilor. Cenusa rece a iubirilor moarte..."             
        Ce mult te-am iubit (Zaharia Stancu)
Dramaturgii greci, clasici şi moderni, au optat invariabil pentru tragedie, pentru că fericirea, te rog să mă crezi, nu impresionează pe nimeni şi nici nu se pot scrie despre ea mai mult de trei pagini.(Mihail Drumes)