Oare te mai pot întreba "Unde eşti?"

"Numai dragostea şi prietenia anulează solitudinea zilelor noastre.Fericirea nu este dreptul fiecăruia, ci o luptă dusă clipă de clipă şi cred că, atunci cînd ni se înfăţişează, trebuie să ştim s-o trăim."
"Unde eşti ?" de Marc Levy este o poveste de dragoste spectaculoasă.
 De fapt, toate poveştile de dragoste poartă firul ăsta al spectaculozităţii, al irepetabilului şi al unicităţii, al profundului si al sincerităţii, dar romanul  este manevrat de destin , cel care are grijă ca lucrurile veşnice să nu pară deloc veşnice, ca fericirea s-o găseşti  acolo unde nu o cauţi şi ca promisiunile odată făcute,  să prindă şi viaţă, oricît ne-am împotrivi noi.Un lucru memorabil este şi ăsta:  mereu vei fi la ţintă , dar nu în centru. Mereu vei fi aproape, dar totuşi atît de departe.
 Nu e nevoie să citeşti zeci de cărţi, sute de cărţii , mii de cărţi ca să-ţi dai seama că absenţa persoanei care poartă în piept două inimi, că distanţa care vă separă nu se exprimă doar în kilometri. Iubind , fiecare dintre noi îşi asumă o responsabilitate, iar fricoşii, laşii, trădătorii neavînd această voinţă dau vina pe depărtare, pe distanţă , pe ochii care nu se văd se uită. Oamenii ăştia gresesc fără să conştientizeze.
Cum te poate ajuta distanţa să uiţii ochii care erau cei mai senini şi cei mai clari din lume, ochii în care te vedeai ca într-o oglindă, ochii care-i putea-i citi neştiind alfabetul şi care-ţi vorbeau fără cuvinte. Cum te poate ajuta depărtarea să uiţi mirosul cel mai curat din lume, atingerea cea mai fină, căldura cea mai suportabilă şi amintirea cea mai valoroasă. Cum poţi uita omul care-ţi jură dragoste veşnică şi numai închizînd ochii , îl vezi?! Se mai înşeală oamenii, dar o fac numai pentru aşi justifica acţiunile, pentru a nu-i roade îndoiala.
Nu fiţi răi, fiţi direcţi, dar faceţi-o cu multă subtilitate , pentru că chiar dacă pare a fi o chestie de vocabular, riscăm să-i împingem în butoiul deznădejdii pe cei care nu o merită. Nu profitaţi de slăbiciunea nimănui , pentru că nu e corect.

Înfruntă-ţi nefericirea chiar dacă uneori te simţi atrasă de ea, pentru că nu o poţi înfrunta, pentru că acceptînd-o crezi ca fugi de ea, crezi că o poţi amăgi. Nu fugi de cei care te iubesc şi nu oferi dragoste celor pe care nu-i cunoşti, îşi permite şi destinul să fie mai straniu , dar nu trebuie să faci abuz.
Forţa sentimentelor e groaznică, ea poate mişca marea din loc, poate să te urmărească şi să te chinuie o viaţă întreagă, poate să-ţi stea în calea fericirii, poate să te trădeze în materie de seducţie, poate să-i nedreptăţească pe unii şi să-i mulţumească pe alţii.

Am devenit ignoranţi , pentru că prea mult ne dorim ca cineva să se ocupe de noi, să ne poarte de grijă sau măcar să ne împărţim libertatea, fără a-i da un sens.

O altă " pînză de păianjen".

"Pînză de păianjen" este romanul care se poate lectura fără oprire. Cei care deja l-au citit înţeleg ceea ce spun, cei care nu , nu au decît să o facă.
Aş putea critica şi această carte, dar nu cred că-s tocmai eu persoana potrivită. Las să o facă alţii mai îndrazneţi şi mai curajoşi.
E o lucrare care chiar dacă se bazează pe ficţiune , prea mult se identifică cu realitatea, pare a fi o autobiografie. Şi atunci mă tot întreb cum Dumnezeu să permiţi şi să nu observi că în jurul tău se ţese o pînză sinistră de păianjen, cum să te laşi chiar atît de purtată de val, cum să nu poţi deosebi utilul de inutil, şi plăcutul de obligalie. Oricare ar fi răspunsurile, cert este că Cella Serghi, autoarea romanului, este o luptătoare , este o femeie sinceră pînă la cruzime şi cuceritoare, este omul care a acceptat regulile înainte să înceapă jocul şi totuşi le încălca ori de cîte ori îi ceda firea, ori de cîte ori ispita i se aşeza pe umăr. Ea a sărit mai sus decît umbra ei şi asta a aruncat-o direct într-o pînză. Pînză împletită cu multă pasiune, sensibilitate, intrigă, solidaritate, feminism, voinţă şi ambiţie, pînză de păianjen.
Titlul lucrării  joacă un rol minim în toată povestea asta, pentru ca el se sugerează indirect pe parcursul întregii creaţii. Cert este că noi toţi trăim poveşti , toţi sîntem muşte care din neatenţie rămîn în captivitate, tot încîlcindu-se într-o pînză de păianjen. Totul ete pregătit, iar prezeneţa noastră este aşteptată.
O fi cam incult romanul asta , plin de gafe , de nesinceritaţi, de înşelătorii dar  realitatea este desenată fără mască, e aşa plicticoasă, crudă, rece , sumbră şi neagră cum o putem simţi oricînd, oriunde, oricum.
Avem dreptul să spunem  că nu e educativ cîtuşi de puţin, avem acest drept şi avem şi dreptate, dar un lucru putem învăţa din povestea asta reală, trăită şi rezumată, să nu ne complicăm cînd nu ne-o cere nimeni, " să nu ne legăm la cap fără să ne doară", să ne repetăm mereu că " familia mea începe cu mine" şi chiar dacă rădăcinile nu îţi sunt chiar atît de puternice şi de sănătoase cum ti-ai dori , să nu uiti că tu poţi să fii altfel, poţi să schimbi mersul lucrurile, ai acest drept fără a fi judecat. Mai e nevoie să înţelegi că poţi să ai lucru bun, să fii tu bun în ceea ce faci şi totuşi şeful dacă e şef , poate fi nebun.
Nu căuta şi nu visa la mai mult decît poţi duce , pentru ca rişti sa fii înghiţit.
Nu rîvni nimic de la apropiaţi şi pieteni , pentru că adevărata fericire nu e asta.
Nu  te juca cu oamenii  atîta timp cît în  sufletul tău e numai dezordine.
Suportă viaţa cu gîndul treaz şi vorba aceea, "nu e necuratul chiar atît de negru".
Nu ocoli şi nu fă popas , atunci cînd ştii exact unde vrei să mergi, pentru că te întrec alţii care nici habar n-au încotro se îndreaptă.

Fă ceea ce-ţi place, iubeşte ceea ce vrei, traieşte-ţi zilele după bunul tău plac , gîndeşte cum vrei , lasă-te cuprins de pasiune şi nu te crede niciodată un om pierdut , pentru ca nu ai cum să fii atîta timp cînt ai memorii, ai mofturi, eşti îndrăgostit şi romantic, faci gafe şi dezvăluiri , cauţi un sfîrşit frumos pentru povestea ta.

De Craciun sufletul revine Acasa.

E iarna si este  Craciunul . Fie ca-l sarbatorim pe 25 decembrie , fie ca pe 7 ianuarie e cea mai calda sarbatoare a anului, e cea mai asteptata , pentru ca  in fiecare an in perioada aceasta sufletul revine acasa. 

Am putut sa inteleg asta abia acum ,cind nu mai trecusem pe acasa de 3 luni si-mi era un dor nebun de ai mei, de bucatele gatite de mama cu cea mai perfecta indeminare , de ceaiul de musetel pe care il gaseam pe masa in fiecare dimineata, de saruturile pe care le primeam in fiecare zi pe frunte, de grija aia pe care mi-o purta mama si de cicalelile pe care le primeam zilnic de la tata, de catelusul care incepuse sa ma iubeasca pentru ca reactiona la cuvintele mele, de pisicul care prefera sa mi se suie in cap si asta nu e o metafora, de lucrusoarele mele nebune dar care ma ajutau sa ma simt bine si cel mai mult mi-e dor de copilarie, de viata pe care o duceam acum 3 luni.
Pentru prima oara mergeam si  vroiam sa ajung la locul destinatiei, vroiam sa ajung acasa. Acolo unde stiam ca sint asteptata, ca oricit de urit nu m-as fi purtat cu ei ,oamenii aia ma iubeau , ca ei au nevoie de mine asa cum eu am nevoie de ei, ca  cred in mine asa cum eu cred in ei.
Acasa avem si bard ,si focul e mai mereu aprins in soba,pilpie de-ti dezgheata inima, si luminari mai ard cite o data, si colinde rasuna la radio, si miroase a ceva gustos, ceva gatit cu multa maiestrie de mama si e sarbatoare, s-a nascut Hristos.
E frig afara ,dar toate astea mi-au incalzit sufletul, pentru ca eu cred in magia sarbatorilor, cred in Mos Craciun, cred in Mama, cred ca pot si cred ca  o voi face .
Sarbatori Calde si Fericite, pentru ca meritati!

p.s Stiu ca risc sa par nebuna publicind aceasta postare la mijloc de februarie, pentru ca de mult nu mai e Craciun , dar povestirea asta are o istorie lunga .Dupa ce mi-am pus mintea la contributie si am scris pentru a posta pe blog ceva inainte de Craciun, tot ceea ce am trudit atunci a diparut ca printr-o minune si acuma a aparut tot asa , fara sa stiu de unde , asa ca va las sa-l cititi!
Iertata-mi fie nebunia!