Teoria petelor de cafea.

Ce teorie o mai fi şi asta ?  Mi-am întrebat  colegele din curiozitate şi nu mi-a fost mare mirarea cînd mi-au zis că prima dată aud de asta şi că nu au nici cea mai vagă idee despre ce ar putea fi vorba,pentru că nici eu nu ştiam în ce cămaşă sînt îmbrăcate petele astea de cafea  pînă nu ne-aţi zis Dumneavoastră. Şi cînd mă gîndesc că sînt atătea lucruri mărunte în viaţă care ne-ar putea face fericiţi , nu le mai găsesc nici o necesitate  lucrurilor mari şi atît de valoroase pe care le am. Este ruşinos  că vedeam lumea prin lunete măritoare şi e normal ca omul să aibă tendinţa să fugă  de lucrurile mărunte , neînsemnate care practic iar răpi din vreme.

De ce e necesar ca tava de pe care ni se serveşte cafeaua  să fie fără pete? Contează asta oare atît de mult? Majoritatea răspunsurilor ar fi pozitive şi atunci de ce chestia asta ciudată, tava pătată, stîrneşte atîta vorbă? Că doar nu ţi se impune s-o priveşti .

Ei bine acuma socotiţi ca eu m-aş retrage pentru ceva timp. Aşa neînsemnată cum  sînt totuşi cineva va  observa absenţa mea şi va discuta tot timpul despre mine. Asta se întîmplă deseori , pentru că de cele mai multe ori lucrurile care nu contează pentru unii, pentru alţii valorează totul.

Ne-am mulţumit mereu cu ce ni s-a dat şi niciodată nu am ştiu să  apreciem valoarea unui lucru . Dacă accepţi totul aşa cum ţi se dă nu e un argument , este o dovadă că tu nu mai eşti un actor ci doar o marionetă.   Dacă ţi s-a dat un pahar de apă , te mulţumeşti cu atît  şi crezi că viaţa a fost darnică cu tine , şi da, aveai dreptate , dar  ţi-a scăpat ceva. Îţi poţi lua o lămîie de un leu şi viaţa are un alt gust . Prietenei tale îi poţi lua o floare de 5 lei ,iar asta o va face şi mai fericită. Poţi dărui un zîmbet oamenilor care au nevoie de el şi asta e gratuit, poţi să împarţi din fericirea ta, astfel fericind alţi oameni .

Acuma e tîrziu , e ora două,şi mine va fi o dimineaţă tîrzie , cu nişte nori somnoroşi şi un ceai de muşeţel pe care atît de mult mi-aş fi dorit să mi-l pregătească mama ….sunt lucruri simple pe care azi le privesc fără farmec,iar mine dimineaţă le voi privi cu un zîmbet.  Ştiu că mine un simplu mesaj matinal îmi va dărui o dispoziţie colorată,căldura din cuvinte  îmi va alunga gîndurile greşite  şi se va începe un nou joc de cuvinte care-mi va “uşura existenţa”, îmi voi asculta melodia frumoasă care-mi va invita gîndurile la dans şi nu refuz…Sînt  lucruri simple de care am nevoie în fiecare zi şi care mă fac să zîmbesc.

Mereu ne lipseşte ceva sau cineva , iar astea-s lucrurile mărunte , exact ca petele alea de cafea de pe tavă.  Obişnuim să paralizăm pornirile alea mai rebele , pentru ca vrem să fim oameni mari toţi, iar pentru asta e necesar să gîndim la scară mare şi nu avem timp să ne lăsăm nebuniţi de toate chiţibuşurile .

Lucrurile mici fac lumea mare, lucrurile mici sînt observate doar de oamenii pe care nu-i încîntă suprafaţa, lucrurile mici creează o viaţă de om, lucrurile mici sînt toate gîndurile şi ideile mele:frumoase, îndrăzneţe , colorate-dacă le priveşti în ansamblu şi banale, dacă le rugumi în parte.

Şi iar am interpretat totul aşa cum mi-o venit mie şi mai cred că teoria petelor de cafea nu-şi găseşte explicaţia în povestea asta!

Fulgusor.

M-am trezit la ora 7.

Am dat drumul la radio.

La ora 8 am ieşit pe uşă , de data aceasta îmbrăcată cu paltonul meu cel negru.

Aşa începe  ziua de poveste a fiecăruia dintre noi. Deloc promiţător , deloc frumos şi deloc adevărat.  Dar care e diferenţa ,Domnule, de te scoli la 7 sau 12 oricum toţi mergem într-o singură direcţie: de nicăieri spre nicăieri. De ascultăm radioul , televizorul sau cel mai simplu, citim un ziar , oricum nimeni nu aude şi nu înţelege ce i se spune, pentru că  omul e surd, azi el a ajuns să reacţioneze numai atunci cînd i se porunceşte. Şapoi fie că-şi ia paltonul cel negreu , roşu sau albastru  , oricum omul nostru e singur.Asta e marea tragedie!

Ca să recapeţi senzaţia că eşti” auzit “ trebuie să vezi, să simţi că lumea te aude , te înţelege, te apreciază şi te iubeşte. Că valorezi ceva , că prezenţa ta pe pămînt a fost aşteptată, că tu eşti o parte din univers, că eşti lumea întreagă dacă aşa îţi place.

Şi ca să înţelegem toţi despre ce vorbesc , personajul meu va fi diferit .Va fi eroina care chiar dacă nu vrea să ajungă niciodată la locul destinaţiei într-acolo merge , chiar dacă nu-i place să se trezească la 7 , o face  şi chiar dacă e fericirea întruchipată  şi de data aceasta va fi îmbracata cu paltonul ei cel negru. De ce e negru? Nu ştiu, poate că n-are altul , poate că haina asta o prinde perfect sau poate că chiar paltonul ăsta îi păstrează stilul etern.

Toată lumea îi spunea Fulguşor  ,pentru că avea cea mai grea misiune : se ruga sa-i crească aripi. Obsedată de libertatea gîndirii, de albul imaculat al sufletului , de ea însăşi, a făcut totul ca fiecare minut din viaţa ei să devină perfect. Treceau zilele una cîte una, pentru că ăsta e rostul lor, să treacă ,iar Fulguşor devenea copleşitoare. Nu se mai despărţea de zîmbet şi bucurie , mergea pe pămînt cu paşi vioi şi sprinteni , dar nu-l atingea,  tot ceea ce vedea se transforma în operă care ar putea să mişte pămîntul, iar zîmbetul ei putea fi aplaudat de mii de oameni.

Era femeie , îi puteai vedea de departe inocenţa  şi zîmbetul caligrafic aşternut cu precauţie pe chipul ei suav.  Ceva se întîmplase ,pentru că toţi vecinii , colegii , prietenii  acum o vedeau altfel. Nu mai era fetiţa neîndemînatică  şi tristă, nu i  se mai citea singurătatea în priviri şi nu mai mergea agale ca de obicei. Dar ce putea să se fi întîmplat? Ce se schimbase atît de mult în viaţa ei? Să fi aflat oare că visele nu pot muri?

Ba nu , motivul era altul . Fulguşor se îndrăgostise. Acum toate gîndurile, emoţiile, dorinţele se rezumau doar la un singur nume. Era frumos, era reciproc, era fericire, era o dorinţă nebună de a face lucrurile mult mai bine şi de a trăi de zeci de ori mai intens. Toate astea i le puteai citi în ochi , pe chipul fragil  plin de candoare.

S-a trezit şi azi la prima ora aşa cum o face în fiecare dimineaţă  şi nu pentru că i s-ar fi cerut ci pentru că i se părea absurd  să dormi atît de mult cînd fiecare clipă merită trăită oricînd, oricum, cînd ai ţinte clare , cînd ai pentru ce să lupţi.

Apoi şi-a pornit radioul , tot din obişnuinţă  ,asta o face să creadă ca nu e singură. La 8 fix a ieşit din casă în grabă şi şi-o mai luat şi minunatul ei palton negru.  Are concepţii ciudate de viaţă, e naivă şi nu cred numai eu asta.

Ca să vedeţi, la opt jumate în parc, pe-o bancă era ea , Fulguşor, şi nu era singură.Avea  fericirea alături, fericirea în priviri , fericirea în zîmbet , feicirea în acţiuni ,fericirea oriunde acolo unde erau DOI. Ştia că e mai puternică, pentru că impiedicîndu-se  nu putea să cadă ,fiindcă el era acolo ,alături de ea. Împreună erau şi mai puternici, şi mai rezistenţi ,şi mai fericiţi. Erau invincibili, pentru că în ochii lor vedeai  cum se nasc unele valori.

 Dar mirarea mirărilor, nimeni, niciodata nu-i va putea afla tainele , pentru că e femeie şi rămîne a fi o enigmă. E aici un fel de vrajă .N-o fi ea deşteptăciunea pămîntului ,dar tocmai lipsa colectivităţii îi sporeşte farmecul.

Şi asta se întîmplă în fiecare zi, în acelaşi parc , pe aceeaşi bancă , la aceeaşi oră ,aceeaşi pictori!

Am exagerat şi de această dată ,nu? Dar rogu-vă nu-mi priviţi personajul cu telescopul , pentru că nu vrea să cadă şi nu are nevoie de brînci.