“Actualitatea trebuie să ne facă să pricepem ceea ce se întîmplă în jurul nostru, nicidecum să ne sperie.”

            Ar părea absurd, dar pot să afirm că actualitatea chiar nu ne sperie. Oamenii sînt neinformaţi, neinteresaţi şi absolut indiferenţi de ceea ce se întîmplă în jurul lor. Secolul nostru n-are timp de prostii. De ce trebuie să ştii ce mai fac japonezii, cum se  descurcă francezii şi cît mai pot duce germanii în spinare UE?, cînt poţi sta lejer în pat uitîndu-te la un film, îţi poţi pierde jumătate din zi pe facebook sau pe mess, sau pur şi simplu poţi dormi toată ziua.

            Azi sîntem apăraţi din ce în ce mai mult de obligaţia de a gîndi. E destul să alegi ceva ce ţi se pare convenabil şi gata, ceea ce se întîmplă în jurul tău îţi trece pe lîngă urechi.

            Actualitatea trebuie să ne deschidă ochii ca să putem privi în jur, să deosebim bunul de “nebun” şi să fim în stare de a compara, de a analiza critic o informaţie, dar nu să ne sperie.

            Neinformarea este boala secolului, iar sperietura generată de lipsa  informaţiilor este un defect al structurii noastre psihice, o boală umilitoare, atunci cînd vrei să discuţi corect şi demn, de la egal la egal. Sîntem “generaţia speriată”, pentru că habar nu avem ce se petrece în jurul nostru.

            E demn pentru un om să fie mereu blocat într-un trafic intens de informaţie şi curiozitate, e frumos din partea lui să arate că contează ceea ce se întîmplă în juru-i. Şi e urît pentru un om să nu ţină pasul cu actualitatea, e o slăbiciune care nu ne face cinste.

E "naiv"să fii o stea.

Niciodată să nu-ţi pară rău că te-ai născut stea. Nu-ţi pune prea multe întrebări, pentru că răspunsurile nu-ţi vor servi la nimic, ci doar mulţumeşte-te cu vîrsta sufletului tău, mulţumeşte-te cu simplul motiv că dispariţia ta ar fi inadmisibilă.
E "naiv" să fii o stea, pentru că stelele au învăţat să cadă.
 Adevărul e că tot ceea ce le e străin, le duce la pieire.


Credeam că stelele nu cad niciodată, credeam că nimic nu le poate opri din calea lor, credeam că dacă ai prinde-o în căuşul palmei ai încerca să-i sporeşti fericirea, să-i măreşti personalitatea, să-i înăbuşi urletul. Dar "TU" nu faci altceva decît s-o determini să creadă că s-a născut la casa de nebuni, că din pleiadă a învăţat ce a învăţat şi a făcut ce a făcut, că" e corect faţă de tine să dovedeşti că eşti mai puţin, înainte de a dovedi cît de multe poţi fi".
 De ce tocmai tu ai tulburat liniştea unei stele? chiar dacă cînd te uitai la ea te simţeai pe tine, simţeai liniştea,  simţeai căldura mîinii ei chiar dacă nu i-ai atins-o niciodată.
Ţi-a zis că eşti rău de foarte multe ori, dar eşti aşa pentru că nu poţi fi bun, pentru că ţi-e frica  ca umbra ei să nu redevină fiinţă, pentru că nu vrei să te pierzi niciodată, pentru că nu-i vei putea îndrăgi nebunia.
De atîtea ori s-ar fi abătut din drumul ei - pentru tine, cel care nici nu meritai. Ar fi renunţat la strălucire, pentru   ca fiind alături de tine să şi-o poată cîştiga din nou. S-ar fi dezis de viaţa unei stele, pentru că trăirile tale erau mult mai umane.
Ar fi  vrut să-ţi poată înţelege limitele din momentul în care te-a văzut. Ar fi vrut ca primăvara ei s-o întîlnească pe a ta. Ar fi vrut să facă parte din lumea-ţi, chiar dacă tu o priveai pe dos. Ar fi vrut ca totul să depindă de voi, dar tu ai fost cel care a citit verdictul:"Totul depinde de mine" şi ţi-a respectat alegerea ,maestre!
Nu pretinde că te cunoaşte, dar este o stea şi asta îi oferă superioritate. Toate acţiunile tale cuvinte sînt pentru ea, care de cele mai multe ori îi rănesc simţirile. Devii vulnerabil chiar dacă nu ăsta ţi-e adevăratul scop. Omule, ţi-a conturat un chip nemeritat, dar nici măcar nu-i pare rău. Erau vremi cînd pentru tine zîmbea, pentru tine îşi remodela visurile, pentru tine vroia să fie o STEA.
Revin-o şi sărută-i fruntea, dovedeşte-i că nu e naiv să fii o stea!

p.s  lui P.

Fetiţa care iubea prea mult chibriturile.

   Forţa atracţiei universale funcţionează pentru mine şi în cazul alegerii cărţilor pentru lectură. Nu ştiu cum Dumnezeu se întîmplă, dar la o simplă căutare, aleg cărţile în care oroarea, frumuseţea, cruzimea, farmecul, suferinţa şi marea speranţă sînt la ele acasă.

  "Fetiţa care iubea prea mult chibriturile" este cartea care m-a impresionat pînă dincolo de punctul obişnuit. Atunci cînd am vazut-o pe raft şi am răsfoit-o, am avut senzaţia că e o poveste bună, "o poezie pură". 

Scris de Gaetan Soucy, romanul este considerat o capodoperă a literaturii canadiene contemporane .

  Nu voi apuca să rezumez, pentru că istorioara e prea ciudată pentru a fi înţeleasă din povestire, dar aş avea marele drept să zic că această carte este pe cît de fascinantă , pe atît de infiorătotoare.

   Universul pe care scriitorul l-a imaginat este unul al suferinţei, iar personajelor le-a revenit rolul de a vieţui în pînza care te privează de libertate de la o zi la alta. În acest domeniu familial se concentrează toată suferinţa omenirii, toate concepţiile etice, religioase, filosofice, istorice şi morale ale societăţii.

  "Perspectiva terifiantă asupra lumii" este povestită aşa cum o poate percepe o minte de adolescent care a cunoscut: moarte, viaţa, iubire, durere, suferinţa, morala, urît, frumos. 

Avem de-a face cu o normalitate sărită de pe fix, care se produce împotriva firii şi în ciuda naturalului, cu personaje bestiale: un părinte tiranic care îşi supune copii zilnic unor torturi fizice şi psihice (acesta terminînduse cu moartea prin spînzurare), o fetiţă care nici măcar nu-şi cunoaşte sexul şi  fratele ei, conturat ca un personaj întîrziat mintal ( amîndoi fiind crescuţi într-o pădure, izolaţi de oameni şi condamnaţi la sălbăticie). Ar fi frumos dacă lucrurile s-ar sfîrşi aici , dar mai are loc şi un viol incestuos dintre frate şi soră, şi în urma căruia urmează sa se nască un copil.

   Acestea sînt doar cîteva dintre detaliile minuţioase care ne oferă un aer tragic , dureros şi naiv. 

   E o carte ciudată, dar nu mitocană, care a îndepărtat naturalul ca să ajungă la grozăvie, scrisă de omul care crede în adevărul că:"totul se sfîrşeşte prin a se sfîrşi pe acest pămînt " şi citită de cei care nu ştiu că sunt sărăciţi de tot ce nu ştiu să numească, de cei ce nu ştiu că visurile nu le aduc niciodată nimic bun, ca şi amintirile de altfel, de cei ce dau vina pe imposibil şi cred că treaba lor pe pămînt e să găsească răspunsuri.

  Un roman de înaltă calitate pe care îl recomand celor care pot trece uşor peste duritate, peste lipsa de logică a anumitor lucruri, peste cruzime şi mitocănie, pentru că e o lucrare dificilă. E o carte cum puţine se pot scrie şi "cum puţine se pot citi".
    Vă veţi întreba cum este posibil ca astfel de lucruri să aibă trecere în societate?!  Ei bine, gîndiţi-vă că toate acestea s-au întîmplat pentru că 4 ani este vîrsta la care iubesti cel mai mult chibriturile.