gânduri, cuvinte, vorbe, fapte, destin...

"Fii atent la gândurile tale pentru că ele vor fi cuvinte.Fii atent la vorbele tale pentru că ele vor fi fapte.
Fii atent la faptele tale pentru că ele vor fi obiceiuri.
Fii atent la obiceiurile tale pentru că ele vor fi caracterul tău.
Fii atent la caracterul tău, pentru că el va fi destinul tău!"

(Talmud, din capitolul TRUP si SUFLET)

Clipa de lumina

Să şti să lupţi când vrei să ai,
Să nu regreţi când pierzi sau dai.
Să poţi urca, când alţii te coboară
Să poţi să-nduri când răii te doboară.
Să poţi zâmbi din nou, când inima îţi plânge
Să-ţi fie cald şi-atunci când este frig şi ninge.

Să poţi avea oricât, vise şi năzuinţă
Chiar dacă mai târziu, or trece-n suferinţă.
Să poţi trăi şi-atunci când lupta e pierdută,
Să lupţi pentru orice ca pentru o redută.
Să ai în viaţă tot ce sufletul îţi cere
Credinţă, tărie, iubire şi multă mângâiere.

CV pentru iubire

Ceea ce nu a inceput nu se poate termina.Pur si simplu nu…exista

Vise .Sperante.Optimism.Dorinta .Sentimente care-mi coplesesc fiinta numai gindindu-ma la tine . Dar e pacat ca tu esti tocmai cel care are acea putere de a-mi da drumul din al noualea cer intr-o balta cu noroi ,de a ma "omori" ,iar pentru asta e de ajuns un singur cuvint ,te poti juca bine cu ele.

De obicei cuvintele nu ma prea ranesc si nu au mare semnificatie, insa orice vorba de-a ta e o lupta pentru mine , o lupta in care nu am putere si curaj sa ies trimfatoare....ce pacat!

Se spuna ca iubirea iti da aripi , te inalta si te face mai fericita, mai femeie, pe mine insa ma inebuneste (imi da multa bataie de cap).Mi se pare ca nu cer mult de la un cavaler , insa nu primesc niciodata atita afectiune cit imi doresc.

Poate ca eu nu pot sa iubesc ,nu stiu sa socot teoriat unui alt suflet , poate ca eu sint un personaj fara poveste?

Unii ma  critica , altii ma incurajeaza ..insa putini stiu ca sentimentele nu-mi pot fi oprite.

Azi , datorita tie am inteles ca poate e o iluzie care va dura o luna , un an , o viata......sau din contra miine se poate spulbera.

De-ai sti cit am asteptat aceasta clipa ,imi era dor de o adiere,vroiam sa aud culori!Fluturi....

Azi traiesc si incerc sa ma bucur de lumina,dar mi-ai umbrit sufletul.
De ce ne mor iubirile? :( :(

                                                                                                (L.Sandu)

moment de inspiratie

Acuarela

In orasu-n care ploua de trei ori pe saptamana
Orasenii, pe trotuare,
Merg tinandu-se de mana,
Si-n orasu-n care ploua de trei ori pe saptamana,
De sub vechile umbrele, ce suspina
Si se-ndoaie,
Umede de-atata ploaie,
Orasenii pe trotuare
Par papusi automate, date jos din galantare.
In orasu-n care ploua de trei ori pe saptamana
Nu rasuna pe trotuare
Decat pasii celor care merg tinandu-se de mana,
Numarand
In gand
Cadenta picaturilor de ploaie,
Ce coboara din umbrele,
Din burlane

Si din cer
Cu puterea unui ser
Datator de viata lenta,
Monotona,
Inutila
Si absenta...
In orasu-n care ploua de trei ori pe saptamana
Un batran si o batrana —
Doua jucarii stricate —
Merg tinandu-se de mana...

Dependenta ...:)

Ma cautai , nici nu stiai c-o faci,
Si m-ai gasit din pura intimplare ,
Acum privesti in gol, pustiu si taci
Atit ti-a fost , iubite, dragostea de mare?
M-ai cautat , dar prea devreme m-ai gasit,
Nu trebuia sa ma gasesti din intimplare,
Erai speriat , confuz, nepregatit ,
Cind ti-ai gasit iubirea, cea mai mare,
Eu plec , mai cauta-ma inc-o data,
Mai cauta-ma cind vei sti ce vrei,
Cind vei putea sa-ti dai si viata toata,
Doar sa ma vezi o data ochii mei.

Iarta-ne, Grigore!

Se-ntuneca pamantul si lacrimeaza cerul,
Se-ndoliaza fratii si mamei ii e rau.
Trec lumanari aprinse spre Rai, la Chisinau,
Bat clopotele-n Tara la moartea lui Vieru.

De fapt, pe cine pierdem? Noi nici nu stim prea bine,
In valmasagul lumii isteric si corupt.
Adevarata Tara se afla de desubt,
Cu marii morti pe care-i uitam fara rusine.

Mai pana ieri, Vieru venea la noi acasa,
Si ne purta de grija cu sufletul lui bun.
Si in zadar cuvinte in cinstea lui se spun,
Cel prigonit in viata, de viata lui se lasa.

Ingheata parca focul pe toate aceste vetre,
Pe unde el, divinul a suferit nedrept.
Cand iudele zdrobindu-i si cap, si scris, si piept,
Pe strazi si in ziare au dat in el cu pietre.

Cinstit si vulnerabil, dar ne-ncercat de teama,
Siberia sfidand-o, c-un palpait plapand.
El Tara lui intreaga purtandu-si-o in gand,
Credea suprem intr-insa, ca-n propria lui Mama.

Si totusi, n-are nimeni o simpla remuscare,
Pentru calvarul zilnic al Marelui Poet?
Si totusi, n-are nimeni o urma de regret,
Ca prea urata-i viata si-i prea absurd sa moara?

Drogati de batalia puterii si a painii,
Bolnavi de egoismul abject si diavolesc.
In ura si-n tradare copii nostri cresc,
Mai oameni decat omul or sa ajunga cainii.

In cel ce pleaca astazi din stramba noastra lume,
A lacrimat o Tara si s-a ascuns un Neam.
Si eminesciana pereche, rau si ram,
Il stie dupa nume si-nvata sa-l rezume.

Se afla in morminte o Romanie intreaga,
Si am ramas de-asupra, nevrednici, noi cei vii.
Si ne e dat blestemul sa nu-i putem gasi,
Decat in niste lacrimi, care de ei ne leaga.

S-ntunecat pamantul si lacrimeaza cerul,
Romanii plang plecarea poetului divin.
Si semne dinspre case si din morminte vin,
Acum spre Eminescu a si pornit Vieru.

Nefericita vreme a noroaielor majore,
Din nou s-aseaza vame si granite-ntre frati.
Asa ca pentru drumul pe care-ai sa-l strabati,
Iti murmuram: Adio si iarta-ne, Grigore!

Pacient ......Adrian Paunescu

Eu n-am să mă fac bine niciodată,
Mereu voi suferi de-o boală grea,
Simţindu-mi conştiinţa vinovată,
Că nu e totul bine-n ţara mea.

Puteţi să mă-ntrebaţi: – Ce vrei, băiete?
În treburile mari de ce te bagi?
Am să răspund milos şi pe-ndelete:
- Eu ştiu că îmi sunt dragi cei ce-mi sunt dragi.

Mi-am investit şi timp şi nervi şi viaţă,
În drumul care m-a ademenit
Şi-am acceptat să dorm pe copci de gheaţă
Şi să trăiesc pe muche de cuţit.

Puteam să-mi fac în alte părţi avere,
Puteam să fiu un bun european,
Puteam să mă înscriu la mamifere,
Ins metabolic de la an la an.

Puteam să am un os, cum au toţi servii,
Să-l rod meschin şi fără de idei,
Dar epocii eu i-am cedat toţi nervii
Şi ea nu-mi dă nici drogurile ei.

Eu sunt bolnav de Dumneavoastră, Ţară,
Eu sunt bolnav de Dumneavoastră, Neam,
Nu e-năuntru hiba, ci afară,
Trăiam un veac, labil dacă eram.

N-am dreptul la o mare suferinţă?
Nu-mi daţi cartelă nici pentru prăpăd?
Ei, bine-atunci, în mine ia fiinţă
Un neam pe care voie am să-l văd.

Şi n-am să pot să-ngădui niciodată,
Acestui trup nelegiuit, al meu,
Să-nveţe nebunia blestemată
De-a-i fi uşor când ţării îi e greu.

Ca fluturele părăsind omida,
Când vine peste toţi o clipă grea,
Sunt un atlant murind cu Atlantida,
Deşi putea zbura, dacă voia.

N-aveţi la dumneavoastră-n farmacie,
Medicamente, boala să-mi luaţi,
Un singur leac îmi trebuieşte mie:
Să-i pot vedea pe ceilalţi vindecaţi.

Această boală e o boală rară,
Această boală e o boală grea,
Această boală se numeşte Ţară
Şi leacul este ea şi numai ea.

Iertarile .....Adrian Paunescu

Tu să mă ierţi de tot ce mi se-ntâmplă

că ochii mei sunt când senini când verzi
că port ninsori sau port noroi pe tâmplă
ai să mă ierţi altfel ai să mă pierzi

văd lumea prin lunete măritoare
şi vad grădini cu arme mari de foc
sub mâna mea deja planeta moare
şi în urechi am continentul rock

ai să ma ierţi că sunt labilitate
că trec peste extreme fulgerând
ai să mă ierţi preablânda mea de toate
eu sunt nemuritorul tău de rând

ai să ma ierţi că nu pot fără tine
şi dacă n-ai să poţi şi n-ai să poţi
mie pierzându-te-mi va fi mai bine
eu tristul cel mai liber dintre toţi

şi cum se-ntâmplă moartea să le spele
pe toate-nobilându-le fictiv
ai să te-apleci deasupra morţii mele
şi tot ai să mă ierţi definitiv

ai să mă ierţi în fiecare noapte
şi-am să te mint în fiecare zi
şi cât putea-va sufletul să rabde
cu cât îţi voi greşi te voi iubi

Un mare poet a parasit scena vietii… Aplauze de toamna pentru finalul piesei. Ne raman minunatele poeme…

De la un cardiac, cordial

De-aicea, de pe patul de spital,
Pe care mă gâsesc de vreme lungă,
Consider că e-un gest profund moral
Cuvântul meu la voi să mai ajungă.

Mă monitorizează paznici minimi,
Din maxima profesorului grijă,
În jurul oboselii mele inimi
Să nu mă mai ajungă nicio schijă.

Aud o ambulanță revenind,
Cu cine știe ce bolnav aicea,
Alarma mi se pare un colind
Cu care se tratează cicatricea.

Purtați-vă de grijă, frații mei, 
Păiți-vă și inima, și gândul,
De nu doriți să vină anii grei,
Spitalul de Urgență implorându-l.

Eu vă salut de-a dreptul cordial,
De-a dreptul cardiac, precum se știe,
Recunoscând că patul de spital
Nu-i o alarmă, ci o garanție.

Vă văd pe toți mai buni și mai umani,
Eu însumi sunt mai omenos în toate,
Dă-mi, Doamne, viață, încă niște ani
Și țării mele in inima dreptate.

O poezie scrisă de Adrian Păunescu de pe patul de spital, o poezie care am auzit-o ieri, care m-a impresionat.
Parcă a plecat prea devreme poetul , parcă a vrut să aibă grijă de el când a aflat că are ceva, dar așa este rasa umană...mereu pe fugă, mereu după bani și câteodată de neglijăm...
Dumnezeu să-l odihnească pe cel care a fost Adrian Păunescu!

Fericirea stiloului meu :)

Treceau zilele. Mai alaltaieri , iezi , azi si cu siguranta ar mai fi trecut si miine si mai poimiine daca nu ai fi aparut Tu , daca nu mi-ai fi indiferent , daca nu te-ai fi jucat atita cu mine . Si cind te gindesti ca  te-am aflat din pura intimplare , ti-ai facut loc in micul meu suflet fara permisiunea-mi , eu nu te cautam deci nu aveam cum sa te gasesc…dar te iubesc.

Cu toate ca nu esti deloc “printul” din minunatele mele povesti imaginare ,pe care l-am visat de atitea ori si pe care il mai astept  , nu aveti nici cea mai mica asemanare si totusi imi esti drag, pentru ca stii cum sa ma atragi in vraja-ti ,pentru ca cind te vad simpt o multime de fluturi cum imi zboara prin stomac, pentru ca in absenta ta am atitea sa-ti zic iar  cind imi esti alaturi iti spun simple banalitati , care stiu ca nu te intereseaza citusi de putin , dar le asculti sa-mi faci pe plac ,iar mai apoi sa ma critici ,pentru ca iti pastrez parfumul pina la urmatoarea noastra intilnire, pentru ca nu ma socoti femeie ci doar o “Cenusareasa” care traieste intr-o lume imaginara ,iar visele-i cultiva spiritul creator , pentru ca atunci cind ma gindesc la tine mi se deschid atite orizonturi , atitea alte  lumi necunoscute ,pentru ca tu schimbi starea de spirit a stiloului meu .

Tu esti cel de la care aud: “Nu crede ca tot ceea ce citesti in carti e realitate. Nu mai visa atita .Nu mai privi viata ca pe un spectacol, pentru ca aici joaca teatru doar cei care nu au nici un rol” . Ca de obicei nu ma afecteaza ceea ce spui pentru ca eu stiu ca cartile seamana cu viata , numai ca acestea fac din niste adevarurii vii , niste povesti moarte., iar teatru joaca toata lumea , astazi nu gasesti un actor rau .

In fine ,cit de frumos si sincer nu ar fi ,totul pare  doar o joaca , o joaca in care noi doi sintem niste copilandri fara griji ,fara dor , fara trecut , fara dorinte, fara dependenta…O joaca in care cautam sentimentele  , fara vre-o speranta de a le mai gasi , iar cind le gasesti e tirziu sapoi ti-e frica s-o iei de la capat.Te retragi din joc ,cu speranta revenirii ,dar odata ce ai renuntat constientizezi ca esti invinsa , ca nu mai exista cale de intoarcere , daca viata te-a pus la pamint ai avut si cale de intoarcere .

Ciudat, mi se pare ca fericirea m-a gasit fara sa o caut ,ca acum a devenit modul meu de trai , ca este momentul meu de slabiciune , fericirea m-a transformat intr-o fugara prin lume si mi-a incredintat teoria unui alt suflet, starea lui nedefinita.

 Dragul meu stilou ai voie sa asculti si sa scrii, dar nu si sa critici viata mea.

 Si acum ia scrie tu “ Povestea unui zimbet” :)

Despre cei perfecti!

A fost o data un barbat perfect si o femeie perfecta. Ei s-au intilnit si deoarece relatia lor a fost perfecta s-au casatorit. Nunta a fost perfecta. Iar viata lor in doi a fost deasemenea perfecta.

Intr-o seara de Craciun, in care ningea puternic, aceasta
pereche perfecta mergea cu masina pe o sosea plina de curbe,
cind la un moment dat au vazut pe cineva la marginea strazii,
care se pare ca avea o pana. Era Mos Craciun cu o tolba plina
de cadouri. Deoarece ei nu au vrut sa dezamageasca copiii
cei multi care asteptau cadourile, perechea perfecta l-au
invitat pe Mos Craciun sa se urce in masina lor pt. a ajunge
sa imparta cadourile. Si asa au ajuns in scurt timp sa
imparta cadourile. Din nefericire s-au inrautatit conditiile
meteorologice si cei trei au avut un accident.

Unul singur din cei trei a supravietuit. Care?

(Ginditi-va mai intii si abia apoi va uitati la raspuns)
-----------------------------------------------------------------------
Bine-nteles ca femeia perfecta.
Ea este singura din cele 3 personaje care exista
intr-adevar. Toata lumea stie ca Mos Craciun nu exista.... si
ce sa mai zicem de barbati perfecti...:))))


Pt. femei, povestea se termina aici. Barbatii vor citi in continuare.
----------------------------------------------------------------------

Puncte bonus pt. barbati:
Daca Mos Craciun si barbatul perfect nu exista, inseamna ca
femeia a condus.
Ceea ce explica de ce s-a si intimplat accidentul.

Si inca ceva: daca esti femeie si ai citit si restul
povestii, asta mai demonstreaza inca o chestie:
Femeile nu fac niciodata ce li se spune !

(am gasit povestioara pe blogul cuiva si m-am gindit ca ar fi bine sa-l preau pu a va amuza si pe voi)

Happy Birthday, my dear Tania!

Ieri a fost ziua ta, zi frumoasa ca si tine!Pentru mine conteaza mult prietenia ta,si e mare lucru sa ai lipit un prieten adevarat de suflet. Tu cuprinzi atita bunatate , atita mister , atita intelegere si inteligenta.Fiecare sarbatoare a ta , e sarbatoare si pentru noi, fiecare bucurie a ta e si bucuria noastra !!!Astazi chiar daca nu iti putem fi alaturi , am avut scopul sa-ti creem impresia ca-ti suntem aproape , ca ne este dor si ca tinem mult la tine!Esti o fiinta cu un suflet si o inima de aur, stii sa ajuti pe cineva cind are mare ajutor de tine fara a cere vre-o recompensa, poti alunga lacrima cuiva cu un simplu suris de al tau ,stii cum sa creezi acei iepurasi de soare necesari atitor fiinte in fiecare zi! Eu cred in prietenie!Cred in oameni si in tine, cred in puterea lor de a face lucruri frumoase ,lucruri intadevar minunate ceea ce tie iti reuseste de minune!Esti intruchiparea a tot ceea ce e frumos , ceea ce e reciproc , e fericit,e o dorinta nebuna de a face lucrurile mult mai bine si de a trai de zeci de ori mai intens. Esti plina de emotii , de ginduri si dorinte...cind toate luate la un loc se rezuma la un singur nume -Tania!!  miss you 

Generatia in blugi plinge deasupra cartii tale ,Poete!

Ce frumos sa fii om in floarea virstei si totusi sa mai ai o “Tema pentru acasa” si sa mai ramina si nepregatita.

De mult nu mai citisem , de mult nu- mi mai hranisem sufletul cu ceva .Dar iata ca Nicolae Dabija a stirnit neliniste si curiozitate in propria-mi fiinta .

De citeva zile cartea sedea pe masa , nu o citeam din lipsa de timp , sau poate chiar din lipsa de dorinta . Dar odata deschisa nu am mai putut-o inchide .Cartea asta are ceva mirific si sfint , simplu si mustos, vis si realitate. De doua zile citesc , aproape fara intrerupere , pentru ca puteam face din Ea apa cind sete i-mi era  si hrana cind foamea ma lovea.

Citesc ……….(o fac mereu cu voce tare , imi place sa ma ascult) , dar simt ceva care ma domina , care ma nelinisteste , care ma pune pe ginduri si ma face neputincioasa, care imi da viata si care ma omoara,dar nu ma opresc…..citesc.

Tocmai acum cind credeam ca miracolele nu mai exista , ca dragostea a murit odata cu Romeo sau cu Eminescu , tocmai acum au prins viata in Mihai Ulmu si Maria Razesu si miine cu siguranta le voi descoperi si in mine , doar miracolele exista in noi .Orice adolescent se poate regasi in aceste doua persoanje, atit de educative ,reale si puternice in acelasi timp.

Eu vad o lume in acest roman , un fir de nisip, o raza de soare , o adiere de vint ,un vint si mai puternic, un fulg de nea , o picatura de ploaie sau de roua, o frunza , o lacrima , un zimbet , o suferinta si un optimism fara limita.

Ei au visat si au sperat , ca orice adolescent cu suflet rebel ,dar nu numai, asta era tot ceea ce le provoca gustul pentru viata , tot ceea ce ii insufletea si ii facea cu adevarat fericiti.

Azi toti au de toate si tot astazi ei se socot fericiti, ca mai apoi sa constientizeze ca de fapt nu au nimic si sunt nefericiti, iar eroii romanului nostru, nu aveau nimic , dar aveau de fapt totul.Totul pentru a fi fericiti.

In ceea ce-i  priveste sa ninga tot anul si sa se puna intre ei mii de gardieni ,oricum si-au ascuns sentimentele in suflet.

Pina nu demult credeam ca dragostea exista numai in carti , se prea poate ca ea sa nu existe in alta parte ………dar in urma lecturarii acestui roman care m-a impresionat pina la lacrimi  am vazut si am puterea de a crede ca “numai un om care iubeste cu adevarat e capabil de acea jertfa de sine care de multe ori nu tine de ratiune si nu cunoaste limite.Aceasta iubire cit cerul si pamintul , cit viata si moartea , parea pregatita sa suporte dureri si lipsuri , suferinte si umiliri…”

Multi , foarte multi s-au jucat cu cuvintele pentru a fauri ceva frumos si maret , ceva sfint si cutremurator , ceva care sa porneasca de la inima si sa ajunga la inima , putini au reusit ,dar au fost si Oameni care au iesit triumfatori.
Am hotarit sa scriu  pentru ca cum spusesem mai sus , aceasta a fost prima carte care m-a impresionat pina la lacrimi si m-a cucerit pina in adincul inimii.

Da , sint sentimentala si visatoare , ma domina ceea ce simt , nu ceea ce gindesc , sunt tare nerealista , dar sa plingi si sa treci printe rinduri cu lacrimi in ochi si cu o durere care simti ca-ti mistuie sufletul e mult , e mult prea mult pentru un simplu cititor, pentru un muritor de-a rindu.

Nicolae Dabija nu a cautat divinul pentru a exprima frumosul , ci a cautat frumosul pentru a se inalta catre divin.

Multumesc ,Poete, pentru ca ai scris , pentru ca ai fost sincer , pentru ca ai stiut cum sa ajungi in inima cititorului, pentru ca m-ai facut sa pling , pentru ca m-ai facut sa descoper sentimente si trairi pe care le uitasem ori poate nici nu le descoperisem inca , pentru ca m-ai facut sa iubesc viata  si sa                       ating steaua de neatins ,  pentru ca m-ai facut sa ma apreciez la justa valoare, pentru ca m-ai facut sa cred in povesti (mult prea reale), pentru ca m-ai facut sa-i iubesc pe Mihai si pe Maria , pentru ca de la Dumneata am invatat sa fiu optimista si sa cred in destin, sa-mi pastrez sperantele si sa visez cu ochii deschisi .

Tot din “Tema pentru acasa “am invatat sa tind spre bine , spre ideal, sa sufer, sa ma bucur , sa ard , sa cad , sa ma ridic si  sa  fiu , pentru ca sint OM.

Alegoria broscutelor

Alegoria broscutelor
 
Lectia Nr. 1 pentru viata

A fost odata un grup de broscute...

… care voiau sa se ia la intrecere.

Telul lor era sa ajunga in virful unui turn foarte inalt.

Se adunasera deja multi spectatori,

pentru a urmari cursa si a le incuraja pe broscute.

Cursa urma sa inceapa...

 Totusi...

Dintre spectatori nu credea nici unul ca vreuna din broscute va reusi sa ajunga in virful turnului.

Tot ce se auzea era exclamatii de genul:

„Oh, ce obositor!!!

Nu vor reusi niciodata sa ajunga sus!“

sau:

„Nici nu au cum sa reuseasca, turnul este mult prea inalt!“

Broscutele incepura se abandoneze

...Cu exceptia uneia singure, care se catara vioaie mai departe...

Spectatorii continuau sa strige:

„E mult prea obositor! Nu va putea nimeni sa ajunga sus!“

Tot mai multe broscute se resemnau si abandonau... ...Doar una singura se catara consecvent mai departe...

Nu voia cu nici un chip sa abandoneze!

In final renuntasera toate, cu exceptia acelei broscute, care cu o imensa ambitie si rezistenta reusi sa ajunga singura in virful turnului!

Dupa aceea, toate celelalte broscute si toti spectatorii au vrut sa afle cum a reusit broscuta sa ajunga totusi in virf, dupa ce toate celelalte se vazusera nevoite sa abandoneze cursa!

Unul din spectatori se duse la broscuta s-o intrebe cum de a reusit sa faca un efort atit de mare si sa ajunga in virful turnului.

Asa se afla ca...

Broscuta invingatoare era SURDA !!!

Morala?

Nu asculta niciodata de oamenii care au prostul obicei de a fi intotdeauna negativi si pesimisti...

…fiindca ei iti rapesc cele mai frumoase dorinte si sperante pe care le porti in suflet!

Gindeste-te mereu la puterea cuvintelor,

caci tot ceea ce auzi sau citesti te influenteaza in ceea ce faci!

Deci:

 Fii MEREU …

 OPTIMIST!

Si mai ales

Fii pur si simplu SURD cind cineva iti spune
ca nu-ti poti realiza visurile!

Gindeste-te:

Poti reusi in viata daca vrei cu adevarat!