Octombrie .Radu Gabor

zadarnic

îmi sap tranşee în suflet
octombrie
mă va găsi
inevitabil
îmi va coase ochii
cu fire de păianjen
ţinându-mi sub pleoape
prizonieră lacrima
octombrie
e un tren care
şuieră asurzitor
printr-o gară ticsită cu suflete
dintre care
numai tu pleci
spre lumea ta elfică
o inimă
făcută pachet
ticăie agonic

într-un bagaj de mână.

Ce e oare asta?

"Iubirea e nesaţioasă, de un egoism sălbatic, vrea să-i sacrifici tot fără să-i ceri nimic în shimb, mulţumindu-te doar cu ceea ce-ţi oferă.
Eu am vrut totul de la tine pentru că-ţi dădusem totul şi oricum ceva mai bun decât mine nu puteam eu să-ţi dau.
De aici a pornit greşeala, de la acest schimb în aparenţă just.
Dar ce experienţă aveam eu, de unde să ştiu eu că iubirea dintre două fiinţe nu e niciodată egală, că balanţa atârnă când într-o parte, când într-alta, după variabile de care foarte greu ne dăm seama. În cazul nostru balanţa atârna în favoara ta.
Lanţurile cu care mă încătuşai erau mult mai puternice decât ale mele."
(Mihail Drumes)

Sa identifici fericirea cand se afla la picioarele tale,sa ai curajul si hotararea de a te apleca pentru a o lua in brate..si a o pastra .Asta-i inteligenta inimii. Inteligenta singura, fara aceea a inimii este doar simpla logica si nu e mare lucru de ea.Nimeni nu este proprietarul fericirii,uneori ai norocul sa ai un contract de inchiriere si sa fii locatarul ei.Trebuie sa-i platesti foarte regulat chiria altfel esti evacuat foarte repede."

"In lungul periplu ce te asteapta , sa nu-ti pierzi niciodata sufletul de copil, sa nu-ti uiti niciodata visele, ele iti vor fi motorul existentei,vor alcatui gustul si mirosul diminetilor tale. Curand vei cunoaste o alta forma de iubire decat aceea pe care mi-o porti mie(mama).Cand va veni ziua aceea,impartaseste-o cu aceea care te va iubi;visele traite in doi alcatuiesc cele mai frumoase amintiri. Singuratatea este o gradina in care sufletul se usuca,florile care cresc in ea n-au parfum.
Iubirea are un gust minunat,aminteste-ti ca pentru ca sa primesti,trebuie sa dai;Aminteste-ti ca pentru ca sa poti iubi trebuie sa fii tu insuti."
Marc Levy

Cea care are nevoie de afectiune.

"Femeia pe care tocmai vrei s-o întrebuintezi a fost facuta din iubire, si de aceea nu
poate functiona fara acest combustibil. Ai grija sa-i faci mereu plinul.
Daca o iei în brate, nu uita sa repeti constant gestul. Reactioneaza la fel de
minunat la sarutari si mângâieri, ba chiar la cuvinte calde si simple.
Când e trista, încearca sa o faci sa zâmbeasca. Daca nu stii cum, fa dragoste cu ea,
va avea apoi cel mai frumos zâmbet.
Nu lovi niciodata o femeie, caci vei înceta sa mai fii barbat si vei deveni o jigodie,
chiar si pentru copiii tai. Ei nu vor uita niciodata ca ai batut-o pe mama lor...
Femeile, chiar si cele mai sofisticate, au bucurii dintre cele mai simple - o floare,
chiar si una salbatica, le da atâtia fiori cât un barbat nu poate întelege... Sa nu uiti
de ziua ei, de 1 Martie si de 8 Martie, de ziua casniciei, dar, neaparat, macar o
data, într-o zi oarecare, din banalul motiv ca ti-e draga... joia asta nu uita sa-i duci
o floare, poate chiar pe cea care-i place ei, nu pe cea care s-a gasit la colt...
Iubeste-o dimineata si vei fi si tu fericit. Abia pe la ora prânzului îti vei da seama
de ce-ti merg toate atât de bine si de ce abia astepti sa ajungi din nou acasa, chiar
si dupa ani buni împreuna.
Nu intra peste ea în baie si nici n-o pândi când se aranjeaza! Cele mai multe femei
prefera sa le vezi doar în varianta finala. Respecta-le misterul si... jumatatea de ora
de stat în baie foloseste-o pentru micile tale placeri „vinovate", oricare ar fi ele.
Nu uita niciodata ca femeia are nevoie sa-i spui cât e de frumoasa, cât îti e de
draga si cât de tare-ti lipseste. Când vei uita aceste mici detalii, viata ta va fi tot
mai seaca si mai lipsita de noroc, caci nici unui barbat nu-i merge bine fara un
suflet-pereche lânga el.
Nu te îngrijora ca piesele din care e facuta femeia se mai deterioreaza si îsi mai
schimba aspectul. Doar unele pot fi înlocuite, însa e preferabil sa observi ca si
piesele tale suporta exact aceleasi transformari....
Respecta-i familia, prietenele bune si pe colegii de serviciu. Armonia se instaleaza
mai ales atunci când esti primul care o practica... Cu cât esti mai sociabil si mai
placut de lumea din jurul ei, cu atât vei fi mai iubit si mai respectat...
N-o transforma în sclava ta, chiar daca ea îti face cu dragoste si mâncare, si masaj
la picioarele obosite, si... lista de cumparaturi. Ajuta macar în micile treburi
administrative si îi vei putea cere orice în schimb...
N-o umili si n-o jigni niciodata, mai ales în public sau de fata cu copii - nu vei
face decât sa fii din ce în ce mai putin barbat... din ce în ce mai putin inteligent...
Scoate-o în oras, la masa, macar din când în când. Se va topi uitându-se în ochii
tai, chiar si atunci când tu vei trage cu coada ochiului la alta...
Nu râde de pasiunile ei ciudate. Asa par si ale tale, doar ca tu ai mereu norocul sa
fii înteles si apreciat pentru ele.
Nu-i spune ca s-a îngrasat, mai bine propune-i sa alergati împreuna.
Daca ai prietene femei, asigura-te ca-ti respecta sotia sau iubita si ca nu reprezinta
vreo panica pentru ea. Altfel, vei ramâne doar cu prietenele si nu e sigur ca asta siai
dorit.
Nu o mai compara cu mama ta sau cu alte femei din viata ta - precis e mai buna ca
ele în multe alte privinte, de vreme ce ai ales-o pentru viata în doi.
Nu-i strica bucuriile marunte - exact din ele se încarca si, fara sa stii, din energia
ei te încarci si tu.
Ascult-o când vrea sa te întrebe, când încearca sa te cunoasca si sa te înteleaga -
atunci te iubeste cel mai mult, desi pentru tine pare invers în acel moment.
N-o înlocui cu alta pentru o ora de placere. Înlocuieste în tine partea ticaloasa cu
una virtuoasa si te vei simti un barbat minunat. Când vrei sa pleci de tot, pleaca
hotârât, nu te tot întoarce, caci ranesti grav un suflet care a fost lipit de-al tau.
Nu încerca sa aplici aceste reguli pe oricare femeie, caci cu fiecare dintre ele si tu
vei fi alt barbat.....
Femeia functioneaza perfect când o iubesti perfect. Când nu-ti mai place cum
functioneaza, sigur i-ai facut ceva nepotrivit chiar tu, iubirea vietii ei..."(Mihaela Radulescu)

Eu printre rinduri! Cititi de la cap la coada!

Mă numesc Luminiţa Sandu, sînt din Republica Moldova ,iar acum studiez Jurnalismul la UVT. Am ajuns aici  la dorinţa întîmplării şi tot la dorinţa ei  ,astăzi iubesc Timişoara.

Vreau să fac jurnalism pentru că ştiu că dintre toate meseriile care se practică în astă lumea ,dacă pot să zic aşa, la asta mă pricep cel mai bine , asta îmi place să fac, şi cred că mă poate ferici,pentru că voi practica  ceea ce-mi place,  ceea ce-am visat de cînd eram mică  şi ceea ce-mi ţine trează nebunia, spiritul ăsta de revoltă adolescentin !

Nu-mi place să-mi depăşesc atribuţiile , sînt prietenă foarte bună cu imaginaţia, creativitatea la mine acasă , de multe ori, se întîmplă să stea în capul mesei, am legături directe cu  simţirea şi inteligenţa. Îmi place enorm de mult să ascult oamenii, să pot să ştiu ce-i bun pentru ei şi să le aduc adevărul, să le pun în faţa o oglindă şi să-i las să se privească. Eu cred că lumea are dreptul să ştie că egzistă egal şi merită ca cineva , fie el şi jurnalist , să-i spună tot ce ştie.

Îmi place să imortalizez momentele ,pentru că sînt pasionată de fotografie. Chiar dacă mai mereu încerc să fiu politicoasă, deschisă, prietenoasă, caldă , să gîndesc limpede , frumos şi atotcuprinzător, mi-ar plăcea să fac jurnalism foto  sau poate chiar şi radio. Mai e cale lungă pînă atunci , dar “calitatea gîndurilor îmi determină calitatea vieţii” şi eu cred că-mi voi atinge visele cu mîina , pentru că sînt convinsă că pot.

Sînt o fire energică uneori şi foarte energică mai mereu,  îmi place să mă implic , să fac ceva pentru societate chiar dacă nu vorbesc puţin, dar nu cred că asta contează atît de mult. Nu-mi place să fac haz de necaz pe seama nimănui ,deci seriozitate găseşti în mine cît încape.Şi mai e ceva , detest minciuna dintr-un singur motiv : eu nu m-am priceput niciodată să mint.

Vreau “ să spun multe , dar să nu vorbesc mult” !

Teoria petelor de cafea.

Ce teorie o mai fi şi asta ?  Mi-am întrebat  colegele din curiozitate şi nu mi-a fost mare mirarea cînd mi-au zis că prima dată aud de asta şi că nu au nici cea mai vagă idee despre ce ar putea fi vorba,pentru că nici eu nu ştiam în ce cămaşă sînt îmbrăcate petele astea de cafea  pînă nu ne-aţi zis Dumneavoastră. Şi cînd mă gîndesc că sînt atătea lucruri mărunte în viaţă care ne-ar putea face fericiţi , nu le mai găsesc nici o necesitate  lucrurilor mari şi atît de valoroase pe care le am. Este ruşinos  că vedeam lumea prin lunete măritoare şi e normal ca omul să aibă tendinţa să fugă  de lucrurile mărunte , neînsemnate care practic iar răpi din vreme.

De ce e necesar ca tava de pe care ni se serveşte cafeaua  să fie fără pete? Contează asta oare atît de mult? Majoritatea răspunsurilor ar fi pozitive şi atunci de ce chestia asta ciudată, tava pătată, stîrneşte atîta vorbă? Că doar nu ţi se impune s-o priveşti .

Ei bine acuma socotiţi ca eu m-aş retrage pentru ceva timp. Aşa neînsemnată cum  sînt totuşi cineva va  observa absenţa mea şi va discuta tot timpul despre mine. Asta se întîmplă deseori , pentru că de cele mai multe ori lucrurile care nu contează pentru unii, pentru alţii valorează totul.

Ne-am mulţumit mereu cu ce ni s-a dat şi niciodată nu am ştiu să  apreciem valoarea unui lucru . Dacă accepţi totul aşa cum ţi se dă nu e un argument , este o dovadă că tu nu mai eşti un actor ci doar o marionetă.   Dacă ţi s-a dat un pahar de apă , te mulţumeşti cu atît  şi crezi că viaţa a fost darnică cu tine , şi da, aveai dreptate , dar  ţi-a scăpat ceva. Îţi poţi lua o lămîie de un leu şi viaţa are un alt gust . Prietenei tale îi poţi lua o floare de 5 lei ,iar asta o va face şi mai fericită. Poţi dărui un zîmbet oamenilor care au nevoie de el şi asta e gratuit, poţi să împarţi din fericirea ta, astfel fericind alţi oameni .

Acuma e tîrziu , e ora două,şi mine va fi o dimineaţă tîrzie , cu nişte nori somnoroşi şi un ceai de muşeţel pe care atît de mult mi-aş fi dorit să mi-l pregătească mama ….sunt lucruri simple pe care azi le privesc fără farmec,iar mine dimineaţă le voi privi cu un zîmbet.  Ştiu că mine un simplu mesaj matinal îmi va dărui o dispoziţie colorată,căldura din cuvinte  îmi va alunga gîndurile greşite  şi se va începe un nou joc de cuvinte care-mi va “uşura existenţa”, îmi voi asculta melodia frumoasă care-mi va invita gîndurile la dans şi nu refuz…Sînt  lucruri simple de care am nevoie în fiecare zi şi care mă fac să zîmbesc.

Mereu ne lipseşte ceva sau cineva , iar astea-s lucrurile mărunte , exact ca petele alea de cafea de pe tavă.  Obişnuim să paralizăm pornirile alea mai rebele , pentru ca vrem să fim oameni mari toţi, iar pentru asta e necesar să gîndim la scară mare şi nu avem timp să ne lăsăm nebuniţi de toate chiţibuşurile .

Lucrurile mici fac lumea mare, lucrurile mici sînt observate doar de oamenii pe care nu-i încîntă suprafaţa, lucrurile mici creează o viaţă de om, lucrurile mici sînt toate gîndurile şi ideile mele:frumoase, îndrăzneţe , colorate-dacă le priveşti în ansamblu şi banale, dacă le rugumi în parte.

Şi iar am interpretat totul aşa cum mi-o venit mie şi mai cred că teoria petelor de cafea nu-şi găseşte explicaţia în povestea asta!

Fulgusor.

M-am trezit la ora 7.

Am dat drumul la radio.

La ora 8 am ieşit pe uşă , de data aceasta îmbrăcată cu paltonul meu cel negru.

Aşa începe  ziua de poveste a fiecăruia dintre noi. Deloc promiţător , deloc frumos şi deloc adevărat.  Dar care e diferenţa ,Domnule, de te scoli la 7 sau 12 oricum toţi mergem într-o singură direcţie: de nicăieri spre nicăieri. De ascultăm radioul , televizorul sau cel mai simplu, citim un ziar , oricum nimeni nu aude şi nu înţelege ce i se spune, pentru că  omul e surd, azi el a ajuns să reacţioneze numai atunci cînd i se porunceşte. Şapoi fie că-şi ia paltonul cel negreu , roşu sau albastru  , oricum omul nostru e singur.Asta e marea tragedie!

Ca să recapeţi senzaţia că eşti” auzit “ trebuie să vezi, să simţi că lumea te aude , te înţelege, te apreciază şi te iubeşte. Că valorezi ceva , că prezenţa ta pe pămînt a fost aşteptată, că tu eşti o parte din univers, că eşti lumea întreagă dacă aşa îţi place.

Şi ca să înţelegem toţi despre ce vorbesc , personajul meu va fi diferit .Va fi eroina care chiar dacă nu vrea să ajungă niciodată la locul destinaţiei într-acolo merge , chiar dacă nu-i place să se trezească la 7 , o face  şi chiar dacă e fericirea întruchipată  şi de data aceasta va fi îmbracata cu paltonul ei cel negru. De ce e negru? Nu ştiu, poate că n-are altul , poate că haina asta o prinde perfect sau poate că chiar paltonul ăsta îi păstrează stilul etern.

Toată lumea îi spunea Fulguşor  ,pentru că avea cea mai grea misiune : se ruga sa-i crească aripi. Obsedată de libertatea gîndirii, de albul imaculat al sufletului , de ea însăşi, a făcut totul ca fiecare minut din viaţa ei să devină perfect. Treceau zilele una cîte una, pentru că ăsta e rostul lor, să treacă ,iar Fulguşor devenea copleşitoare. Nu se mai despărţea de zîmbet şi bucurie , mergea pe pămînt cu paşi vioi şi sprinteni , dar nu-l atingea,  tot ceea ce vedea se transforma în operă care ar putea să mişte pămîntul, iar zîmbetul ei putea fi aplaudat de mii de oameni.

Era femeie , îi puteai vedea de departe inocenţa  şi zîmbetul caligrafic aşternut cu precauţie pe chipul ei suav.  Ceva se întîmplase ,pentru că toţi vecinii , colegii , prietenii  acum o vedeau altfel. Nu mai era fetiţa neîndemînatică  şi tristă, nu i  se mai citea singurătatea în priviri şi nu mai mergea agale ca de obicei. Dar ce putea să se fi întîmplat? Ce se schimbase atît de mult în viaţa ei? Să fi aflat oare că visele nu pot muri?

Ba nu , motivul era altul . Fulguşor se îndrăgostise. Acum toate gîndurile, emoţiile, dorinţele se rezumau doar la un singur nume. Era frumos, era reciproc, era fericire, era o dorinţă nebună de a face lucrurile mult mai bine şi de a trăi de zeci de ori mai intens. Toate astea i le puteai citi în ochi , pe chipul fragil  plin de candoare.

S-a trezit şi azi la prima ora aşa cum o face în fiecare dimineaţă  şi nu pentru că i s-ar fi cerut ci pentru că i se părea absurd  să dormi atît de mult cînd fiecare clipă merită trăită oricînd, oricum, cînd ai ţinte clare , cînd ai pentru ce să lupţi.

Apoi şi-a pornit radioul , tot din obişnuinţă  ,asta o face să creadă ca nu e singură. La 8 fix a ieşit din casă în grabă şi şi-o mai luat şi minunatul ei palton negru.  Are concepţii ciudate de viaţă, e naivă şi nu cred numai eu asta.

Ca să vedeţi, la opt jumate în parc, pe-o bancă era ea , Fulguşor, şi nu era singură.Avea  fericirea alături, fericirea în priviri , fericirea în zîmbet , feicirea în acţiuni ,fericirea oriunde acolo unde erau DOI. Ştia că e mai puternică, pentru că impiedicîndu-se  nu putea să cadă ,fiindcă el era acolo ,alături de ea. Împreună erau şi mai puternici, şi mai rezistenţi ,şi mai fericiţi. Erau invincibili, pentru că în ochii lor vedeai  cum se nasc unele valori.

 Dar mirarea mirărilor, nimeni, niciodata nu-i va putea afla tainele , pentru că e femeie şi rămîne a fi o enigmă. E aici un fel de vrajă .N-o fi ea deşteptăciunea pămîntului ,dar tocmai lipsa colectivităţii îi sporeşte farmecul.

Şi asta se întîmplă în fiecare zi, în acelaşi parc , pe aceeaşi bancă , la aceeaşi oră ,aceeaşi pictori!

Am exagerat şi de această dată ,nu? Dar rogu-vă nu-mi priviţi personajul cu telescopul , pentru că nu vrea să cadă şi nu are nevoie de brînci.

Munca l-a creat pe OM, dar nici lenea n-a omorît pe nimeni!

Cineva spunea că omul trebuie să fie un artist al muncii, adică să pună în ea ceva din personalitatea sa-cu bucurie şi entuziasm şi avea mare dreptate.

Am fost educată într-o familie de profesori şi vă daţi seama că de mică mi se zicea că în viaţă trebuie să fii OM,trebuie să respecţi, să ajuţi ,să ştii ce şi cînd să vorbeşti, să ştii să te bucuri şi să suferi împreună cu aproapele tău, să dărui acea energie colosală pe care uneori trebuie să o păstrezi doar pentru tine. Lucruri aparent simple, dar care necesită multă muncă ! Şi ce ciudat mi s-a părut că lumea astăzi s-a transformat într-un teatru de orgoliu şi de rătăcire, plină de lenoşi care vorbesc despre muncă, despre valori şi slavă.

Nicolae Dabija afirma:”Omul e o potaie în devenire.Fii cîine –muşcă, latră,scheaună,gudură-te dacă vrei să supravieţuieşti” , dar noi azi am întrecut toate graniţele posibile,pentru că omul este cineva şi în acelaşi timp nimeni, omul încearcă să cucerească universul, nedîndu-şi seama că universul cucereşte omul , că e imposibil chiar el să croiască legile în toate şi la orice oră. Şi aşa începe sinuciderea blîndă numită, Cucoana Lenea.

Ea, lenea, e mai dulce decît fapta,dar munca e mai ascuţită şi cînd mă gîndesc că am sintetizat atît de multă gramatică ca să ies învingătoare din lupta cu lenea.

Toţi avem slăbiciuni care nu ne fac cinste, dar sînt ale noastre.Cînd lenevesc eu îmi pare că toată lumea leneveşte cu mine şi sînt mai mulţumită decît credeţi,dar în momentul în care conştientizez ce mult valorează timpul pe care îl pierd visînd,pentru că lenea asta face, visează,mă înspăimînt şi îmi promit că nu se va mai repeta.

Dumneavoastră credeţi că lenea n-a ucis pe nimeni? Ei bine, aflaţi că nu e aşa. Dacă ar fi cineva să moară din pricina lenii să ştiţi că eu aş fi prima.

Imaginaţi-vă că eu, Luminiţa Sandu, nu m-aş pregăti cîtuşi de puţin la seminarul dumneavoastră,din cauza lenii desigur, ce s-ar întîmpla atunci? M-aţi pica , nu? Aflaţi că asta m-ar omorî, pentru că ştiu că munca îşi merită efortul. Şi de cîte ori mă gîndesc la asta ,îmi amintesc că visele nu se risipesc, visele nu pot zbura, dacă nu le dai aripi. Trebuie să muncesc în fiecare zi pentru a nu mă dezamăgi pe mine , apoi pe părinţii mei ,Oamenii care şi-ar da şi haina pentru ca mie să-mi fie bine. Spuneţi-mi ,cum aş pute să-i decepţionez? Oare nu mi-ar fi lene să fiu leneşă?Oare nu mi-ar fi ruşine?

Mă uitam azi în jurul meu şi vedeam numai oameni maturi. Se presupune că şi eu sînt unul dintre ei,dar nu mă simt aşa.Prea mult mi-am iubit copilăria !Oricum maturitatea mă coplică şi mai mult, gîndesc raţional şi îmi calculez fiecare clipă pierzîndu-mi astfel viaţa. Sînt conştientă că a munci e o artă,dar fiecare artă mai e cuprinsă de un destin.Dacă ai fost înţelept cu viaţa şi ai căpăta un destin magic ,atunci şi arta de a fi om muncitor, harnic, sincer , demn şi responsabil e strălucitoare.

Prin muncă luptă pentru ceea ce vrei şi pentru ceea ce e al tău. Obţine ce vrei, chiar dacă te costă mult, mult mai mult decît poţi oferi.Fă ce vrei, cînd vrei şi cu cine vrei , dar nu uita că eşti Omul iubitor de muncă.

Numai în momentul cînd vei simţi că mulţumirea de sine te domină, te face neputincios în faţa naturii, atunci victoria este a ta...

De cînd m-am născut am dorit să devin artistul mistuit de muncă.Am învăţat să rostesc cuvinte ce bucurau auzul părinţilor şi am muncit pentru  asta.

Am învăţat primii paşi pentru valsul vieţii mele , am muncit şi aici.

Am luat un creion din geanta mamei şi văzînd că el lase urmele pe care eu le doresc , am mînjit toate hîrtiile, şi aici a fost nevoie de muncă.

Rupeam hainele mamei şi făceam rochii la păpuşi, muncă şi asta a fost.

Încă nu cunoşteam literele,dar priveam la cărţi şi încercam să le reproduc , mare era minunea care mă ajută să reuşesc . Ei ,cei mari ,abia acum înţeleg că tot ce făceam atunci m-a pregătit pentru acum.Nu mi-e frică să muncesc, pentru că eu nu ştiu ce-i aia lenea.

Suferă .Mori, dacă trebuie .Bucură-te , dacă ai un motiv.Ridică-te atunci cînd ai căzut şi cazi atunci cînd ţi se cere.Dar fii ceea ce trebuie să fii:un OM!

Ileana Malancioiu - Cosmar

Intreg orasul era plin de morti

Iesisera pe strada principala
Asa-mbracati in hainele de gala
Pe care cat esti viu nu prea le porti.

Treceau razand si nu-i puteam opri
Pareau ca nu mai inteleg deloc
Ca sunt prea multi si nu mai este loc
Si pentru cei care mai suntem vii.

Ne-nfricosa grozav fantasticul delir
Dar stam si ne uitam uimiti ca la parada,
Caci fiecare-aveam pe cineva pe strada
Si n-am fi vrut sa fie inchis in cimitir.

Gândesc deci exist /vs/Am deci exist.

Ce-ar trebui să avem sau să gândim pentru a exista,sau cel putin ce-ar trebui să facem pentru a simți că trăim ?

Acum, mai mult ca niciodata aș putea să vorbesc despre asta.Un micuț exemplu ar fi  minunata existența ,aici în România,pe care am tot gândit-o ani mulți,de acolo,de acasă ,din Republica Moldova. A fost unicul gând care m-a făcut să trăiesc nu pur și simplu, ci să trăiesc fericit,să trăiesc pentru ceva .A mai fost și gândul care mi-a dat forțe să termin liceul cu o notă bună.(nu mi-a plăcut niciodată să invăț ce mi se impune și vă dați seama ce efort a trebuit să depun).  O fi fiind astea gânduri eronate,dar fiind la răscruce m-au ajutat să aleg.
Azi ,gândesc pozitiv,frumos și mă imbrățișeaza emoții necorespunzătoare,mi-am tulburat liniștea dar îi pot face față,pentru că voi fi puternică. Am promis!

Azi ,sînt acolo unde vroiam să fiu și am totul fără să am nimic. Cu toate astea exist și o fac intens pentru că fiind un om neserios,am motive mari (serioase dacă vreți) să o fac.Este  și asta o regula nescrisă care-mi ordonează gândurile și îmi alungă toate îndoielile.

Azi am realizat că în pofida obstacolelor ,a prejudecăților ,am conturat pentru mine un moment important ,am realizat că nu-mi pare rău că  sînt aici,pentru că chiar mi-am dorit asta. Viața are gust pentru că gândesc, am și exist!

Și cum fizica îmi era prietena cea mai buna , într-o bună zi mi-a zis asta:”tot ce se întâmplă în viața ta ,tu atragi.Totul vine către tine în virtutea imaginilor din mintea ta.Gândurile tale atrag ceea ce ți se întâmplă.” Și avea dreptate.

Gândesc atât de mult, încât asta îmi i-a tot timpul ,dar nu regret câtusi de puțin.Pentru că gândind anumite lucruri,le îmbrac în haina realității, le pun cirese coapte la ureche,iar în părul blond,pieptănat si lung las să cadă numai flori de tei si păpădie. Curcubeul ar trebui să fie invidios!

Dar ,domnule, pentru mine noțiunea de “existență” capătă o altă formă de la o zi la alta.Fluturele trăiește ore ,dar în acele ore luptă să-și vadă visele împlinite .Nu știu ce-o fi visând, gândind sau având el acolo,dar e un erou.

Și eu, ce-am facut eu în 18 ani? Nimic.

Până la 15 ani am avut un șir de pasiuni eșuate,iar mai apoi credeam și continui să cred că rostul lumii n-a fost altul decât să pregăteasca apariția mea pe pământ și am început să creez vise.

Atunci când vorbesc despre ceea ce gândesc , mulți zâmbesc chiar dacă eu cred în ceea ce spun.Uneori însă e atât de greu.

Puțin îmi pasă mie de ce crede lumea, eu știu că legea atracției universale va funcționa și în cazul meu. GâNDESC ,DECI VOI AVEA șI ASTA Mă VA DETERMINA Să EXIST.

Probabil că în ziua când m-am născut cineva a voit să se amuze și a făcut din mine un actor fără scenă. Mi-a dat o înverșunare greoaie ,o ambiție și un avânt care, amestecate au devenit marea mea patimă: știu exact ce vreau, ce merit și ce pot să primesc de la viață.
Conform dicționarului ,”a gândi” inseamnă a crea idei despre obiectele și fenomenele din realitatea înconjuratoare.

Insa azi realitatea paradoxală ne-a prins pe toți în neagra ,sumbra și încântatoarea pânza țesută cu multă perfecțiune,deci sântem ostatici ,fie că ne place nouă asta , fie că nu , sântem obisnuiți să gândim și să acționăm în mod mecanic și asta ne înnebunește, emoțiile au îmbrăcat cămașa monotoniei și nimci nu ne mai impresionează ,devenim fideli unor standarte și pierdem valori ,lăsăm pradă trecutului rânduieli.Totul se termină până a începe și asta ne împiedică să mai credem în existența lucrurilor cu adevarat frumoase , în existența misterelor. Și astea sunt doar niște verigi ruginite ,mari și reci din lanțul infinit al problemelor care ne dau bătaie de cap zilnic , care ne înghit tot ce avem , ne privează de libertate și ne fură dreptul de a participa în cursa organizată de însăși Viața.

Și așa cum o lume în culori îmi doresc și o am , am asociat “a gindi” cu a “a visa”.  De ce m-aș complica, când totul poate fi atât de simplu.Diagramele complicate în viață le găsim singuri, șapoi risipim atâta timp și energie ,pentru a ajunge la un rezultat după egal.

Ce puțini sânt cei care conștientizează că nimic nu se mișcă fără ca noi să poruncim și până la urma existența nu constă în a avea ,ci în a fi , în a gândi.

Privește mereu în sus ca să vezi unde poți zbura și mai ales adună-ți energie să te avânti către înalțimile propuse.Pune-ți în gând să fii cel mai bun, să muncești cinstit,să iubești cu adevărat , să râzi din toată inima ,să nu regreți niciodată nimic. Pierde țărmul din vedere și lasă-te purtat de val, aspiră către ceva și crede în realizare,nu pentru că o vezi ci pentru că o poți atinge. 

Incalcă regulile .Tu ești săgetătorul, îți rămine doar să țintești.

p.s de mult nu am mai scris și aveam atâtea gânduri pe care le-am îmbâcsit în astea doua foi. Ideile și-au mai pierdut din profunzime odată însuflețite!

Norocul nu umblă târâş, ci zboară pe aripi iuţi şi-ţi iese, când îi vine rândul, fără de veste-n cale; degeaba îl cauţi când nu-l găseşti; degeaba fugi când el aleargă după tine; norocul tău e numai al tău, şi chiar dacă nu l-ai cunoaşte tu pe el, te cunoaşte el pe tine şi nu te părăseşte. Te miri însă de unde iese, şi de aceea stai mereu gata, ca să-l apuci precum rândunica prinde musca din zbor.

(Ioan Slavici)

„Atunci vă propun, cu seriozitatea ultimelor cuvinte spuse în viaţa asta, să facem un compromis: să ieşim în spaţii deschise, să ne asumăm riscul pentru celălalt, să aşteptăm, lângă cel care îşi întinde braţele lângă noi, ca noul val al istoriei să ne trezească. Poate că deja acest lucru de întâmplă, subteran şi silenţios, aşa cum fac mlădiţele care palpită sub pământul iernii. Să fie ceva pentru care merită totuşi să suferi şi să mori: o comuniune între oameni, un pact între învinşi. Un singur turn, da, dar scâteietor şi indestructibil. ” – Înainte de tăcere

Proştii şi urâţii se bucură de toate pe lumea asta. Stau relaxaţi şi cască gura la spectacol. Dacă nu cunosc sensul victoriei, sunt scutiţi cel puţin de cunoaşterea înfrângerii. Trăiesc aşa cum ar trebui cu toţii să trăim – neperturbaţi, indiferenţi şi fără nelinişti. Nu-i ruinează pe alţii, dar nici ei nu sunt ruinaţi de alţii.

“Un adevarat credincios este o ciudatenie, el are o dragoste suprema pentru Cineva pe care niciodata nu l-a vazut, ii vorbeste cu familiaritate, zi de zi, Unuia pe care nu-l poate vedea, el se asteapta sa mearga in ceruri pe baza meritelor Altcuiva, se goleste singur de sine pentru a fi umplut de Altcineva; recunoaste ca a gresit pentru a putea fi socotit drept; se coboara pentru a fi ridicat, este cel mai puternic atunci cand este cel mai slab, este cel mai bogat cand este cel mai sarac, cel mai fericit cand ii merge cel mai rau. El moare pentru a putea trai; pierde pentru a putea castiga; daruieste altora pentru a pastra pentru el, vede nevazutul, aude neauzitul si cunoaste necunoscutul.”

Anotimpuri in noi nesfarsit vin si trec
precum generatii;
anotimpuri in noi se petrec, 
ne petrec, 
din afara-nspre sine: 
primaveri si seninuri, 
tomnatice ganduri, inghet, infloriri;
si iar generatii
de ganduri, 
de clipe, 
rostiri;

mai apoi, 
anotimpuri in noi.

“Un rol inseamna o viata! Multora dintre noi ne este greu sa traim pana si rolul propriei existente, daramite sa apari in fiecare zi pe scena, sa te nasti si sa mori, si apoi iar sa te nasti si iar sa mori......”

“Este rusinos ca singurul lucru pe care un om il poate face timp de opt ore este sa munceasca. Nu poate manca timp de opt ore; nu poate bea timp de opt ore; nu poate face dragoste timp de opt ore. Sigurul lucru pe care il poate face timp de opt ore este sa munceasca.”

„A murit singur pentru ca se rusina sa telefoneze cuiva. Sau a murit cind se gindea la Alma. Ori poate cind nu se gindea la ea. Chiar nu-i mare lucru de spus. A fost un mare scriitor. S-a indragostit. Asta a fost viata lui“ (Nicole Krauss - "Istoria iubirii").

Istoria iubirii

“a fost odata un baiat care iubea o fata, iar risul ei era o intrebare pentru al carei raspuns ar fi meritat sa-si dedice intreaga viata. Cind au implinit zece ani, el a cerut-o de sotie. La unsprezece ani a sarutat-o prima oara. La treisprezece ani s-au certat si timp de trei saptamini nu si-au mai vorbit. La cincisprezece ani ea i-a aratat cicatricea de pe sinul sting. Iubirea lor era o taina pe care n-au impartasit-o nimanui”.

Credeai că eşti stăpânul lumii, ţinând globul în palmă, cu muşchii abia tresărind? Te-ai înşelat şi te-ai năruit în ţărână cu toată voinicia ta. Şi uite, lumea merge mai departe fără tine, aşa cum va merge întotdeauna, fără a se sinchisi de nimeni şi de nimic, soarele răsare la fel cum face de milioane de ani şi milioane de ani, şi toată această mecanică se repetă regulat şi tăcut, până în vecii vecilor.
(Scrisoare de dragoste)

Nu mă interesează un bărbat decât în măsura în care cred că-l stăpânesc ca femeie, în care cred că sunt pentru el, într-un moment din viaţă, o fiinţă unică, de neînlocuit. Ştiu că sunt femei mai frumoase decât mine, dar asta nu are nicio însemnătate, fiindcă oricât de frumoasă ar fi o femeie, se poate totdeauna ivi alta, care să fie şi mai frumoasă; dar cred că poate exista o adâncime sufletească, o sensibilitate, o inteligenţă care pot însufleţi în aşa fel un anumit fizic, care pot crea o feminitate infungibilă, amalgam unic de însuşiri de neînlocuit, cel puţin într-o clipă dată, pentru un om într-un anume climat sufletesc.
   (Pinza de paianjen)

"Toti iubim. Toti purtam in inimile noastre florile iubirii, si mai pe urma, 
dupa ce iubirile au murit, in aceleasi inimi purtam cenusa iubirilor. Cenusa rece a iubirilor moarte..."             

        Ce mult te-am iubit (Zaharia Stancu)

Dramaturgii greci, clasici şi moderni, au optat invariabil pentru tragedie, pentru că fericirea, te rog să mă crezi, nu impresionează pe nimeni şi nici nu se pot scrie despre ea mai mult de trei pagini.(Mihail Drumes)

Unde esti?

Unde eşti? Mi te-arăţi şi nu mi te arăţi; te aud şi nu te aud; te simt şi nu te simt. Şi totuşi te cunosc, te stăpânesc.
Nichita Stanescu

Evocare

Ea era frumoasă ca umbra unei idei, -
a piele de copil mirosea spinarea ei,
a piatră proaspăt spartă
a strigăt dintr-o limbă moartă.

Ea nu avea greutate, ca respirarea.
Râzândă şi plângândă cu lacrimi mari
era sărată ca sarea
slăvită la ospeţe de barbari.

Ea era frumoasă ca umbra unui gând.
Între ape, numai ea era pământ.

           (Nichita Stanescu)

Mai întâi îţi strângi umerii,
mai apoi te înalţi pe vârful picioarelor,
închizi ochii
refuzi auzul.
Îţi spui în sine:
acum voi zbura.
Apoi zici:
Zbor
Şi acesta e zborul.
(Nichita Stanescu)

Spune-mi, dacă te-aş prinde-ntr-o zi
şi ţi-aş săruta talpa piciorului,
nu-i aşa ca ai şchiopăta puţin, după aceea,
de teamă să nu-mi striveşti sărutul?

(Nichita Stanescu)

3 zile studiu despre tine

Locuiesc vis-a-vis. te vad in fiecare dimineata gol, cu ferestrele larg deschise. Nu ma arat, caci asta te-ar face sa zambesti. te studiez. Numar femeile pe care le porti seara si le incercuiesc pe cele care si-au castigat dreptul sa deschida ferestra dimineata. Iti stiu chipul speriat cand esti singur si te-am vazut de-atatea ori plangand dupa ce-ai umilit o femeie care tocmai a plecat. Ti-am vazut toate mastile, caci intr-o zi ai lasat ferestrele deschise si la pod. Trebuie sa urci in fiecare zi treptele acelea, singur, ca sa-ti alegi cine vrei sa fii. Cred ac doar in 3 zile din ultimul an ai trait fara nici o masca. Si atunci iti venea mereu in vizita aceeasi femeie. Doar atunci inchideai ferestrele. Toate. Si trageai perdelele. Toate. Si plecau. Toate celelalte. Intra cu spatele drept la tine, dar iesea fugarita de cat de tare te-ar fi iubit daca nu te-ar fi stiut atat de bine…atata de rau, de fapt.

Nu iubi. Asteapta sa vin sa-ti fac curatenie.

(Mihaela Radulescu)

Dragostea e foamea de femeie unica si daca aceasta femeie se pricepe sa nu dea prea mult barbatului ca sa-l sature , ci dimpotriva il lasa mereu flamind acesta e secretul care tine iubirea proaspata!( Mihail Drumes)

Exista doua feluri de glume :glume care ne fac sa ridem prosteste si glume potrivite; si este bine sa le putem distinge.
Nu te ascunde sub masti care nu corespund situatiei!

O viata omeneasca nu ajunge însa pentru a prilejui întîlnirea barbatului cu femeia. Spatiul si timpul sunt piedici de care sufletul strîns în obezile materiale numai treptat le poate învinge
Apoi chiar cînd le-a învins, intervin obstacolele conventiilor sociale care  de multe ori sunt mai puternice decît puterile oricarui om. (Liviu Rebreanu)

Visez o şcoală în care să nu se predea, la drept vorbind, nimic. Să trăieşti liniştit şi cuviincios, într-o margine de cetate, iar oamenii tineri, câţiva oameni tineri ai lumii, să vină acolo spre a se elibera de tirania profesoratului. Căci totul şi toţi dau lecţii. Totul trebuie învăţat pe din afară şi pe dinafară, iar singurul lucru care le e îngăduit din când în când e să pună întrebări. Dar nu vedeţi că au şi ei de spus ceva, de mărturisit ceva? Şi nu vedeţi că noi nu avem întotdeauna ce să le spunem? Suntem doar mijlocitori între ei şi ei înşişi... Stări de spirit, asta trebuie dat altora; nu conţinuturi, nu sfaturi, nu învăţături. Filozofia ca donjuanism. Pe lângă ea, oamenii de specialitate fac simple căsnicii burgheze. Esenţialul e să cucereşti. Nu să accepţi. Nu să ştii.
Constantin Noica