Mie îmi place Paler. Este scriitorul meu preferat, iar cartea "Rugaţi-vă să nu vă crească aripi" este o lecţie de singurătate, de sinceritate, de regăsire a sinelui şi de înfruntare a slăbiciunilor. Cînd am citit cartea, m-a cuprins un sentiment de ciudă şi admiraţie, de frică şi vulgaritate. Aveam senzanţia că acest mare pesimist este şi cel mai mare pofesor de fericire, pentru că nu s-a lăsat intimidat, a fost sincer pînă la capăt şi a spus tot ceea ce a avut de spus, chiar dacă multora nu le place.
Întreaga lucrare e un cîmp de luptă, în care se înfruntă trecutul cu prezentul şi spre regretul multora dintre noi, în acest război nu există victorie. Şi prezentul şi trecutul au, pînă la urmă, aceeşi duşmani şi aceeşi prieteni, şi în ambele timpuri nu ţi se cere să faci decît două lucruri: ori renunţi la cunoscut, la ceea ce ai dreptul să ştii, ori renunţi să fii fericit, să laşi vîntul să-ţi fure din palmă ultima fărîmă de eternitate.
Cu ce m-am ales eu din această lectură?! Am învăţat că am toate şansele sa-mi îndeplinesc destinul, am învăţat că e o izbîndă să priveşti necunoscutul în ochi, am învăţat că a te comporta ca un cerşetor e umil, e o prostie. Nu e vina nimănui că cerşeşti prietenia şi iubirea oamenilor care nu au timp pentru tine şi îi îndepărtezi pe cei pentru care valorezi ceva. Dar există şi oameni ciudaţi care rătăcesc drumul, oameni care ratează şansele care le-ar uşura existenţa, oameni care nu au curajul să se ţină de deget cu dragostea.
Rugaţi-vă să nu vă crească aripi, în horoscopul de azi scrie că e primejdios să crezi în zbor, atunci cînd nu poţi visa.
p.s " I-am promis că mă voi ridica.
Mi-am promis că îl voi ajunge."
Mi-am promis că îl voi ajunge."
