Elogiu mamei vitrege

E clar că în cazul în care nu-mi fac timp să  învăţ ceea ce mi se predă la şcoală, pentru că mi se pare inutil, ar trebui să citesc altceva. Orice, dar să citesc, pentru că am făcut o obsesie pentru cărţi. 
Săptămîna trecută am găsit "cartea genială a unui scriitor de geniu" pe care o tot căutam de un an şi mai bine: "Elogiu mamei vitrege" de Mario Vargas Llosa. 
Nu sînt o cititoare înrăită a operelor sale şi nici nu credeam vre-o dată c-o să îndrăgesc ceea ce scrie Llosa, dar cartea asta este una îndrăzneaţă, chiar dacă e unica sa operă erotică. M-am mirat cînd am aflat că este cîştigătorul Premiului Nobel pentru Literatură în 2010 şi nu m-am m-ai îndoit de merit cînd am terminat de citit acest "elogiu".
Este un roman erotic foarte plastic, rafinat şi elegant. Mărturisesc însă că sînt momente în care nu poţi să citeşti mai departe, pur şi simplu îţi pare că prea s-a aruncat scriitorul în ţesătura subtilă de perversităţii. Dar nu te poţi opri, pentru că măiestria pe care o posedă Llosa în ale povestitului te intrigă, îţi sporeşte curiozitatea, iar lucrurilor sau acţiunilor normale şi naturale le oferă capacitatea de a se înfăţisa ca ceva frumos, armonios, pur, ceva lipsit de perfecţiune şi totuşi atît de vital. 
Citind cartea nu ve-ţi roşi în nici un moment, nu vă va provoca dezgust nici o scenă, pentru că autorul a transformat totul în artă, în frumuseţe, în joc şi în  cult.
Elogiu confirmă existenţa fericirii, dar cu condiţia s-o cauţi acolo unde e cu putinţă. E important să înţelegem că există şi că o putem pierde la fel de uşor cum am gasit-o, pentru că ea "e vremelnică, individuală, în mod excepţional duală, rareori tripartită şi niciodată colectivă, municipală."
În lucrarea asta, toată lumea iubeşte pe toată lumea, ţinînd cont că" familia cu pricina" nu e deloc sfîntă. Amorul fizic dintre provocatoarea dona Lucrecia, mama vitregă, şi don Rigoberto, tatăl, "solitar practicant al ritualurilor igienice şi fantezint îndrăgostit de iubita lui şoţie", la fel şi legătura dintre dona Lucrecia şi impudicul Fonchito, fiul, le va îngrădi dreptul la fericire tuturor, iar romanul va îmbrăca cămaşa cu sfîrşit tragic.
 Banditul acesta e un monstru lipsit de remuşcări,a cărui acţiuni tragiste, porniri angelice , priviri galeşe şi demne de milă şi dragoste pot corupe totul. Şmecherul a reuşit  să-şi  alunge mama vitregă, să-şi transforme tatăl într-un suflet chinuit, să dezorganizeze armonia în familie şi să pună stăpînirea pe fericirea care le satisfăcea dorinţele.
Dacă v-am stîrnit cît de puţin curiozitatea, citiţi cartea, pentru că povestită ar părea ridicolă, şi ar crea senzaţia de incapacitatea de a scrie a autorului, şi-ar pierde din esenţe. 


P.S  E adevărat: pentru mine, să citesc ce-mi place înseamnă să fiu fericită.

La mulţi ani... pentru mine!

Martie este luna în care simţim răsfăţul şi cunoaştem alintul. Luna în care pielea noastră a furat aroma florilor, ochii-albastrul şi seninul cerului, părul-curbele şi rebelitatea valurilor, privirea-razele soarelui şi duritatea diamantului, zîmbetul-blîndeţea porumbiţei. 

În această perioadă perfecţiunea noastră e văzută mult mai profundă, pentru că primavara se identifică cu veşnicia, iar veşnicia cu chipul Femeii.

În fiecare an, Martie ăsta îmi oferă dublă sărbătoare şi teoretic ar trebui să fiu de două ori mai fericită, de două ori femeie, de două ori mai suverană. 

Dumnezeu a hotărît să îmbie mult prea frumos "Ziua internaţională a Femeii" cu Ziua în care mama mi-a dat lumină în ochi , ziua mea.

Am făcut 19 ani şi mă simt curtată de acele sentimente renascentine, pasionale, într-un cuvînt mă simt mult mai bine. Aerul acesta de om responsabil, important, independent a atins stînca personalităţii mele.

Voi toţi mi-aţi cîntat prea frumos de ziua mea, încît nici acum nu pot uita surprizele pe care nici măcar să mi le imaginez nu aş fi reuşit, mesajele care m-au abundat întreaga zi şi avalanşa de căldură sufletească pe care mi-aţi oferit-o.

Şi pentru prima dată în cei 19 ani am înţeles că merită să trăieşti chiar dacă de cele mai multe ori viaţa îţi lasă plumb în ochi şi gri în inimă. Credeţi-mă, merită să-ţi vezi plitiseala, să-ţi simţi momentele tale de glorie şi clipele în care raţiunea îţi cedează, momentele în care îţi afli adevărata valoare şi marele rol pe care îl joci în viaţa altor persoane... şi credeţi-mă că veţi rămîne uimiţi!

Momentele de prietenie oferite mi-au triplat intensitatea emoţiilor, pentru că oamenii care mi-au urat "La mulţi ani!' au fost mult prea mulţi. Voi m-aţi ajutat să mă simt importantă, m-aţi determinat să cred că merit, mi-aţi aruncat cea de-a 19-a aniversare în pînza eternităţii şi cred că  pîna una alta, va fi unica memorabilă !

De 18 ani mă bucur de cele mai neînsemnate aniversări, de 18 ani în ziua asta atît de lungă, unii "actori sociali" mă dau uitării, mă tot amînă, iar culmea nebuniei e că anul acesta chiar nu mă aşteptam ca rezultatul să fie diferit.

M-aţi transformat în păpădie, m-aţi ajutat să zbor neavînd aripi şi să vorbesc în marea lipsă a cuvintelor.

Mi-aţi oferit momente unice, momente în care am simţit forma şi starea fericirii, momente importante pentru mine şi nesemnificative pentru voi.

Eram atît de simplu fericită încît mi-aş fi dorit ca  în fiecare zi de atunci încolo să fi fost sărbătorita.

Datorită vouă am renunţat la cariocă şi la calendar, de acum nu-mi mai programez bucuria de a trăi.

...Şi mai am o singură datorie. Aceea de a mulţumi!
P.S Mulţumescccc celor care mi-au cîntat de ziua mea!