Săptămîna trecută am găsit "cartea genială a unui scriitor de geniu" pe care o tot căutam de un an şi mai bine: "Elogiu mamei vitrege" de Mario Vargas Llosa.
Nu sînt o cititoare înrăită a operelor sale şi nici nu credeam vre-o dată c-o să îndrăgesc ceea ce scrie Llosa, dar cartea asta este una îndrăzneaţă, chiar dacă e unica sa operă erotică. M-am mirat cînd am aflat că este cîştigătorul Premiului Nobel pentru Literatură în 2010 şi nu m-am m-ai îndoit de merit cînd am terminat de citit acest "elogiu".
Este un roman erotic foarte plastic, rafinat şi elegant. Mărturisesc însă că sînt momente în care nu poţi să citeşti mai departe, pur şi simplu îţi pare că prea s-a aruncat scriitorul în ţesătura subtilă de perversităţii. Dar nu te poţi opri, pentru că măiestria pe care o posedă Llosa în ale povestitului te intrigă, îţi sporeşte curiozitatea, iar lucrurilor sau acţiunilor normale şi naturale le oferă capacitatea de a se înfăţisa ca ceva frumos, armonios, pur, ceva lipsit de perfecţiune şi totuşi atît de vital.
Citind cartea nu ve-ţi roşi în nici un moment, nu vă va provoca dezgust nici o scenă, pentru că autorul a transformat totul în artă, în frumuseţe, în joc şi în cult.
Elogiu confirmă existenţa fericirii, dar cu condiţia s-o cauţi acolo unde e cu putinţă. E important să înţelegem că există şi că o putem pierde la fel de uşor cum am gasit-o, pentru că ea "e vremelnică, individuală, în mod excepţional duală, rareori tripartită şi niciodată colectivă, municipală."
În lucrarea asta, toată lumea iubeşte pe toată lumea, ţinînd cont că" familia cu pricina" nu e deloc sfîntă. Amorul fizic dintre provocatoarea dona Lucrecia, mama vitregă, şi don Rigoberto, tatăl, "solitar practicant al ritualurilor igienice şi fantezint îndrăgostit de iubita lui şoţie", la fel şi legătura dintre dona Lucrecia şi impudicul Fonchito, fiul, le va îngrădi dreptul la fericire tuturor, iar romanul va îmbrăca cămaşa cu sfîrşit tragic.
Banditul acesta e un monstru lipsit de remuşcări,a cărui acţiuni tragiste, porniri angelice , priviri galeşe şi demne de milă şi dragoste pot corupe totul. Şmecherul a reuşit să-şi alunge mama vitregă, să-şi transforme tatăl într-un suflet chinuit, să dezorganizeze armonia în familie şi să pună stăpînirea pe fericirea care le satisfăcea dorinţele.
Dacă v-am stîrnit cît de puţin curiozitatea, citiţi cartea, pentru că povestită ar părea ridicolă, şi ar crea senzaţia de incapacitatea de a scrie a autorului, şi-ar pierde din esenţe.
P.S E adevărat: pentru mine, să citesc ce-mi place înseamnă să fiu fericită.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu