Fetiţa care iubea prea mult chibriturile.

   Forţa atracţiei universale funcţionează pentru mine şi în cazul alegerii cărţilor pentru lectură. Nu ştiu cum Dumnezeu se întîmplă, dar la o simplă căutare, aleg cărţile în care oroarea, frumuseţea, cruzimea, farmecul, suferinţa şi marea speranţă sînt la ele acasă.

  "Fetiţa care iubea prea mult chibriturile" este cartea care m-a impresionat pînă dincolo de punctul obişnuit. Atunci cînd am vazut-o pe raft şi am răsfoit-o, am avut senzaţia că e o poveste bună, "o poezie pură". 

Scris de Gaetan Soucy, romanul este considerat o capodoperă a literaturii canadiene contemporane .

  Nu voi apuca să rezumez, pentru că istorioara e prea ciudată pentru a fi înţeleasă din povestire, dar aş avea marele drept să zic că această carte este pe cît de fascinantă , pe atît de infiorătotoare.

   Universul pe care scriitorul l-a imaginat este unul al suferinţei, iar personajelor le-a revenit rolul de a vieţui în pînza care te privează de libertate de la o zi la alta. În acest domeniu familial se concentrează toată suferinţa omenirii, toate concepţiile etice, religioase, filosofice, istorice şi morale ale societăţii.

  "Perspectiva terifiantă asupra lumii" este povestită aşa cum o poate percepe o minte de adolescent care a cunoscut: moarte, viaţa, iubire, durere, suferinţa, morala, urît, frumos. 

Avem de-a face cu o normalitate sărită de pe fix, care se produce împotriva firii şi în ciuda naturalului, cu personaje bestiale: un părinte tiranic care îşi supune copii zilnic unor torturi fizice şi psihice (acesta terminînduse cu moartea prin spînzurare), o fetiţă care nici măcar nu-şi cunoaşte sexul şi  fratele ei, conturat ca un personaj întîrziat mintal ( amîndoi fiind crescuţi într-o pădure, izolaţi de oameni şi condamnaţi la sălbăticie). Ar fi frumos dacă lucrurile s-ar sfîrşi aici , dar mai are loc şi un viol incestuos dintre frate şi soră, şi în urma căruia urmează sa se nască un copil.

   Acestea sînt doar cîteva dintre detaliile minuţioase care ne oferă un aer tragic , dureros şi naiv. 

   E o carte ciudată, dar nu mitocană, care a îndepărtat naturalul ca să ajungă la grozăvie, scrisă de omul care crede în adevărul că:"totul se sfîrşeşte prin a se sfîrşi pe acest pămînt " şi citită de cei care nu ştiu că sunt sărăciţi de tot ce nu ştiu să numească, de cei ce nu ştiu că visurile nu le aduc niciodată nimic bun, ca şi amintirile de altfel, de cei ce dau vina pe imposibil şi cred că treaba lor pe pămînt e să găsească răspunsuri.

  Un roman de înaltă calitate pe care îl recomand celor care pot trece uşor peste duritate, peste lipsa de logică a anumitor lucruri, peste cruzime şi mitocănie, pentru că e o lucrare dificilă. E o carte cum puţine se pot scrie şi "cum puţine se pot citi".
    Vă veţi întreba cum este posibil ca astfel de lucruri să aibă trecere în societate?!  Ei bine, gîndiţi-vă că toate acestea s-au întîmplat pentru că 4 ani este vîrsta la care iubesti cel mai mult chibriturile.