Lumini Si Umbre

Ai ochii negri, mincinosi si rai
Fîntînile cu ape moarte- ascund
Pupile negre licarind în fund,
Ce ma atrag spre-adînc ca ochii tai.

Cînd vreau sa plec, ma tii în loc cu un cuvînt
Asa se zbat copacii în furtuna;
Ca pentru fuga crengile- si aduna,
Dar radacina- i leaga de pamînt.

De azi încolo n- am sa- l mai iubesc…
Dar cînd îi vad privirile pagîne
Si zîmbetul copilaresc,
Ma jur ca n- am sa-l mai iubesc- de mîine.

Pe zi ce trece- ti seman tot mai mult;
Asa izvorul ce se- arunca- n balta,
Se- nvaluie cu mîlul laolalta
Si- n loc sa- i spele apele verzui, îsi tulbura izvorul apa lui.

Ma iscodesti ca pasarea de prada,
Ma urmaresti cu ochii reci si rai,
Dar uiti ca daca- s urme pe zapada,
Noroiul e lasat de pasii tai.

Mi- e fata împietrita ca o masca
Si- n ochi lumina- i gata sa se stînga
Chiar diamantului ca sa sclipeasca
Îi trebuie o raza s- o rasfrînga.

Iubirea ta nu creste si nu moare,
Ci totdeauna- i rece si egala
E ca o floare artificiala
Pe- o pajiste cu maci arzînd în soare.

Cînd voi pleca, ma vei uita usor
Si stiu ca nici nu s- ar putea altfel:
Abia o clipa valul calator
Pastreaza chipul oglindit în el.

Am vrut în ciuda zîmbetelor tale,
Din ochii sterpi o lacrima sa storc
Si am plecat sa nu ma mai întorc,
Dar azi, din zori de zi îti umblu- n cale.

Ce demon oare mi te- a scos în drum?!
De- ar vrea viata azi sa ma dezlege
Si raiul ei sa mi- l ofere- acum
Tot iadul nostru dulce l- as alege.

Azi mi- a venit cu ochii calzi si buni
Si nu l- am întrebat de unde vine
Pe floarea de pe marginea de drum
N- o- ntrebi de- i înflorita pentru tine.

Te vad mereu ca- n clipa de pe urma;
Încremenit în capul scarii
Cu zîmbetul uitat în coltul gurii
Si- n ochi, taisul crud al nepasarii.

Esti rau. Dar cînd aud c- o spune altul
Ma uit în jos si strîng din pumni si tac.
Ca numai eu în toata lumea asta
Am dreptul sa te cert si sa te- mpac.

Eu am sa plec cu sufletu- mpacat
Ca nu las nimanuia mostenire
Un suflet greu de ura si iubire
Banuitor si trist si- nfrigurat.

M- am resemnat; atît a fost sa fie.
Ma uit cum cade soarele- n apus
Si- astept raspunsuri care n- or sa vie
La întrebari pe care nu le- am pus. 

Lucruri simple

Numai lucrurile simple nu dezamăgesc niciodată –
casa umbrită în care dormeam dimineaţa până târziu,
fereastra prin care priveam lumea indiferentă trecând prin faţa porţii;
după-amiezile cînd coboram fără să mă gândesc la nimic.
(O singură dată gândisem la vorbele ei, Sunt atâţia bani în lumea asta
şi atâtea feluri de-ai obţine. Nu mă interesează. Oamenii vor să se
drogheze. Eu mănânc o prăjitură, beau un suc, merg, adică, pe drumul drept.
Sunt o fiinţă liniştitoare, nu crezi? Sunt un om simplu, liniştit.
Desigur, minţea).
Liniştea nu este deloc un lucru simplu,
aşa cum am crezut mai demult –
uneori simţi cum cade ceva de la o înălţime imensă
în tine – un obiect despre care nu ştii nimic
şi în liniştea aceea aştepţi bubuitul care să însemne
sfârşitul căderii. Înălţimea este nebănuită,
obiectul se mai află mult timp în cădere, ţinându-te încordat.
Cu puţină şansă ai putea să uiţi –
Nimeni nu ne-a simţit lipsa nici prezenţa. Ne gândim la preocupările simple, casnice sau de sfîrşit de săptămînă, cînd, poate, vom ieşi câteva ceasuri la aer curat, să fumăm mai puţin. Spunem cuvinte obişnuite, ca în primele clase de şcoală, cînd copiii învaţă despre subiect şi predicat şi dau exemple de propoziţii: Calul paşte iarbă pe deal.
Oamenii se întorc de la cîmp. Sau atîtea altele
aşa cum am dat uitării întâmplarea din gară,
când am sosit prea târziu la peron, trenul plecase
şi făceam cu mâna cuiva nevăzut,
din tren nu ştiam ce mână îmi răspunde sau dacă îmi răspunde vreuna.
Nici uitarea nu este deloc un lucru simplu.

(Iustin Panţa)

In timp inveti

După un anumit timp,
înveţi să percepi diferenţa
subtilă între a susţine o mână
şi a înlănţui un suflet.

Înveţi că amorul nu înseamnă a te culca cu cineva
şi că a avea pe cineva alături nu e sinonim cu starea de siguranţă,
şi aşa, începi să înveţi…
că săruturile nu sunt contracte
şi cadourile nu sunt promisiuni,
şi aşa începi să-ţi accepţi căderile cu capul sus şi ochii larg deschişi.

Şi înveţi să-ţi construieşti toate drumurile
bazate în astăzi şi acum,
pentru că terenul lui ‘ mâine ‘
este prea nesigur pentru a face planuri …
şi viitorul are mai mereu o mulţime de variante care se opresc însă la jumătatea drumului.

Şi după un timp, înveţi că dacă e prea mult,
până şi căldura cea dătătoare de viaţă a soarelui, arde şi calcinează.

Aşa că începi să-ţi plantezi propria gradină
şi-ţi împodobeşti propriul suflet,
în loc să mai aştepţi ca altcineva să-ţi aducă flori,
şi înveţi că într-adevăr poţi suporta,
că într-adevăr ai forţă,
că într-adevăr eşti valoros,
şi înveţi şi înveţi …
şi cu fiecare zi înveţi.

Cu timpul înveţi că a sta alături de
cineva pentru că îţi oferă un viitor bun,
înseamnă că mai devreme sau mai târziu vei vrea să te întorci la trecut.

Cu timpul înţelegi că doar cel care e capabil să te iubească cu defectele tale,
fără a pretinde să te schimbe,
îţi poate aduce toată fericirea pe care ţi-o doreşti.

Îţi dai seama cu timpul că dacă eşti alături de această persoană
doar pentru a-ţi întovărăşi singurătatea,
în mod inexorabil vei ajunge să nu mai vrei să o vezi.

Ajungi cu timpul să înţelegi că adevăraţii prieteni sunt număraţi,
şi că cel care nu lupta pentru ei,
mai devreme sau mai târziu se va vedea înconjurat doar de false prietenii.

Cu timpul înveţi că vorbele spuse într-un moment de mânie,
pot continua tot restul vieţii să facă rău celui rănit.

Cu timpul înveţi că a scuza e ceva ce poate face oricine,
dar că a ierta, asta doar sufletele cu adevărat mari o pot face.

Cu timpul înţelegi că dacă ai rănit grav un prieten,
e foarte probabil că niciodată prietenia lui nu va mai fi la aceeaşi intensitate.

Cu timpul îţi dai seama că deşi
poţi fi fericit cu prietenii tăi,
într-o bună zi vei plânge
după cei pe care i-ai lăsat să plece.

Cu timpul îţi dai seama că fiecare experienţă trăită alături de fiecare fiinţă,
nu se va mai repeta niciodată.

Cu timpul îţi dai seama că cel care umileşte sau dispreţuieşte o fiinţă umană,
mai devreme sau mai târziu va suferi aceleaşi
umilinţe şi dispreţ, dar multiplicate, ridicate la pătrat.

Cu timpul înveţi că grăbind sau forţând lucrurile să se petreacă,
asta va determina că în final,
ele nu vor mai fi aşa cum sperai.

Cu timpul îţi dai seama că în realitate,
cel mai bun nu era viitorul,
ci momentul pe care-l trăiai exact în acel moment.

Cu timpul vei vedea că deşi te simţi fericit cu cei care-ţi sunt împrejur,
îţi vor lipsi teribil cei care mai ieri erau cu tine
şi acum s-au dus şi nu mai sunt…

Cu timpul vei învăţa că încercând să ierţi sau să
ceri iertare,
să spui că iubeşti, să spui că ţi-e dor,
să spui că ai nevoie,
să spui că vrei să fii prieten,
dinaintea unui mormânt,
nu mai are nici un sens.

Dar din păcate,toate se învaţă doar cu timpul…

Am invatat

Am învăţat -că nu poţi face pe cineva să te iubească.
Tot ce poţi face este să fii cineva
care poate fi iubit.
Restul depinde de ceilalţi.

Am învăţat-că oricât mi-ar păsa mie,
altora s-ar putea să nu le pese.

Am învăţat -că durează ani să câştigi încrederea
şi doar câteva secunde pentru a o pierde.

Am învăţat -că nu contează ce ai în viaţă,
ci pe cine ai în viaţa ta.

Am învăţat -că te descurci folosindu-ţi farmecul circa cincisprezece minute.
După accea, ar fi bine să ştii ceva.

Am învăţat -că nu trebiue să te compari
cu cât de bine pot alţii să facă,
ci cu cât poţi tu să faci.

Am învăţat -că nu contează ce li se întâmplă oamenilor,
ci contează ce fac ei cu ceea ce li se întâmplă.

Am învăţat -că poţi face ceva într-o clipă,
care să te îndurereze toată viaţa.

Am învăţat -că oricât de subţire ai tăia,
întotdeauna sunt două feţe.

Am învăţat -
că îmi ia mult timp pentru a deveni
persoana care vreau să fiu.

Am învăţat -că este mult mai uşor să reacţionezi
decât să gândeşti.

Am învăţat -că întotdeauna trebuie să te desparţi de cei dragi cu cuvinte calde.
Ar putea fi ultima oară când îi vezi.

Am învăţat -că poţi continua încă mult timp
după ce te gândeşti că nu mai poţi.

Am învăţat -că suntem responsabili de ceea ce facem,
indiferent de cum ne simţim.

Am învăţat -că ori îţi controlezi atitudinea,
ori te controlează ea pe tine.

Am învăţat -că indiferent cât de aprinsă o relaţie la început,
pasiunea se stinge
şi ar fi bine să existe altceva care să îi ia locul.

Am învăţat-că eroi sunt cei care fac ce trebuie,
când trebuie, indiferent de consecinţe.

Am învăţat -că a învăţa să ierţi necesită practică.

Am învăţat -că sunt oameni care te iubesc,
dar nu ştiu s-o arate.

Am învăţat -că banii sunt o modalitate jalnică de a fi echitabil.

Am învăţat -că împreună cu prietenul cel mai bun
pot face orice sau nimic
şi să ne simţim grozav.

Am învăţat -că uneori oamenii care te aştepţi să te lovească
atunci când eşti jos
sunt cei care te ajută să te ridici.

Am învăţat -că atunci când am o supărare,
am dreptul să-mi arăt supărarea,
dar asta nu-mi dă şi dreptul la răutate.

Am învăţat -că prietenia adevărată continua să existe
chiar şi la distanţă.
Iar asta este valabil şi pentru dragostea adevărată.

Am învăţat -că, dacă cineva nu te iubeşte cum ai vrea tu,
nu înseamnă că nu te iubeşte din tot sufletul.

Am învăţat -că maturitatea are de-a face mai mult cu tipurile de experienţe
pe care le-ai avut şi ce ai învăţat din ele,
şi mai puţin cu numărul zilelor de naştere pe care le-ai aniversat.

Am învăţat -că niciodată nu trebuie să-i spui unui copil
că visele lui sunt improbabile sau ciudate.
Puţine lucruri sunt mai umilitoare
şi ar fi o tragedie dacă te-ar crede.

Am învăţat -că familia nu-ţi va fi întotdeauna aproape.
Poate părea ciudat, dar oameni care nu-ţi sunt rude
pot să aibă grijă de tine şi să te iubească şi să te înveţe
să ai din nou încredere în oameni.
Familiile nu sunt biologice.

Am învăţat -că indiferent cât de bun iţi este un prieten,
oricum te va răni din când în când,
iar tu trebuie să-l ierţi pentru asta.

Am învăţat -că nu este întotdeauna de ajuns să fii iertat de alţii.
Câteodată trebuie să înveţi să te ierţi pe tine însuţi.

Am învăţat -că indiferent cât de mult suferi,
lumea nu se va opri în loc pentru durerea ta.

Am învăţat -că trecutul şi circumstanţele pot influenţa ceea ce suntem,
dar suntem responsabili pentru ceea ce vom deveni.

Am învăţat -că uneori, când doi prieteni ai mei se ceartă,
trebuie să iau partea unuia dintre ei,
chiar dacă nu vreau.

Am învăţat -că dacă doi oameni se ceartă,
nu înseamnă că nu se iubesc.
Iar dacă nu se ceartă,
nu înseamnă că se iubesc.

Am învăţat -că uneori trebuie să pui persoana pe primul loc
şi nu faptele sale.

Am învăţat -că nu e nevoie să schimbăm prietenii
dacă înţelegem că prietenii se schimbă.

Am învăţat -că nu ar trebui să fii nerăbdător să afli un secret.
Ţi-ar putea schimba viaţa pentru totdeauna.

Am învăţat -că doi oameni pot privi acelaşi lucru
şi pot vedea ceva total diferit.

Am învăţat -că indiferent cât încerci să-ţi protejezi copiii,
la un moment dat tot vor avea de suferit
şi tu vei suferi.

Am învăţat -că sunt multe feluri de a te îndrăgosti
şi de a rămâne îndrăgostit.

Am învăţat -că indiferent de consecinţe,
cei care sunt cinstiţi cu ei înşişi
ajung departe în viaţă.

Am învăţat-că indiferent câţi prieteni ai,
dacă le eşti sprijin,
tot te vei simţi singur şi pierdut
atunci când ai mai mare nevoie de ei.

Am învăţat -că viaţa îţi poate fi schimbată în câteva ore
de către oameni care nici nu te cunosc.

Am învăţat -că şi atunci când crezi că nu mai ai nimic de dat,
când te strigă un prieten,
vei putea găsi puterea de a-l ajuta.

Am învăţat -că scrisul, ca şi vorbitul,
pot uşura durerile sufleteşti.

Am învăţat -că paradigma în care trăim
nu este tot ce ne este oferit.

Am învăţat -că diplomele de pe perete
nu te fac o fiinţă umană decentă.

Am învăţat -că oamenii la care ţii cel mai mult în viaţa ta
îţi sunt luaţi prea repede.

Am învaţat-că deşi cuvântul “iubire” are mai multe sensuri,
îşi pierde valoarea când e folosit prea mult.

Am învaţat -că este greu să-ţi dai seama
unde să tragi linie între a fi amabil
pentru a nu răni sentimentele oamenilor
şi a susţine ceea ce crezi.

Dacă mi-aş putea trăi din nou viaţa, aş fi vorbit mai puţin şi aş fi ascultat mai mult.
Aş fi invitat prieteni la masa chiar dacă covorul era pătat şi canapeaua era veche.
Aş fi mâncat pop-corn în camera “bună” şi nu mi-aş mai fi făcut atâtea griji din cauza mizeriei când cineva vroia să aprindă focul în şemineu.
Mi-aş fi făcut timp să-l ascult pe bunicul povestind despre tinereţea lui.
N-aş fi insistat niciodată să ridic geamurile maşinii într-o zi frumoasă de vară, doar pentru că părul meu fusese proaspat coafat şi fixat.
Aş fi ars lumânarea roz sculptată ca un trandafir, în loc să o las să se topească în cămară.
Aş fi stat întinsă pe pajişte cu copiii mei, fără să-mi fac griji de petele de iarbă de pe haine.
Aş fi plâns şi râs mai puţin privind televizorul şi mai mult privind viaţa.
Aş fi preluat mai multe din responsabilităţile soţului meu.
M-aş fi culcat atunci când mă simţeam rău, în loc să pretind că pamântul se va opri dacă eu nu voi fi la serviciu pentru o zi.
N-aş fi cumpărat niciodată nimic doar pentru ca era practic, suferitor sau garantat să funcţioneze o viaţă.
În loc să-mi fi dorit să treacă mai repede cele nouă luni de sarcină, aş fi preţuit fiecare moment şi aş fi realizat că minunea care creştea în mine era singura şansă să-L asist pe Dumnezeu la înfăptuirea unui miracol.
Când copiii mei mă sărutau impetuos, n-aş fi spus niciodată “Mai târziu! Acum du-te şi spală-te pentru cină.”
Aş fi spus mai des “Te iubesc” şi “Îmi pare rău”.
Dar, cel mai mult, dacă ar fi să am o a doua şansă la viaţă, aş preţui fiecare minut…l-aş privi cu adevărat…l-aş trăi…şi nu l-aş mai da vreodată înapoi.

Strofa risipită

Eu niciodată nu pot fi de vină…
Când plouă sau e cerul înnorat
Și mor pe straturi florile-n grădină,
Să știi că numai tu ești vinovat. (Otilia Cazimir)

Un fir de iarba

Un fir de iarbă îi spune unei frunze veştede: „Ce zgomot faci când cazi! Ai reuşit să îmi împrăştii toate visele de iarnă.”
Iar frunza veştedă răspunse indignată: „Jos te-ai născut şi tot jos îţi duci zilele! Lucru lipsit de melodie ce eşti! Tu nu trăieşti la înălţime, şi-a vântului cântare nu te-atinge.”
Apoi frunza tomnatecă se aşternu pe pământ şi adormi. Dar la venirea primăverii se trezi din nou – acum, ca fir de iarbă.
Şi-apoi, când fu încă o dată toamnă, iar de deasupra coborau prin aer frunze veştede, ea spunse pentru sine: „Oh, frunzele astea! Atât de zgomotoase! Îmi împrăştie visele de iarnă.”

Romanţă fără muzică

Că ne iubim – şi-o ştie lumea toată -
E-adevărat ;
Dar cât ne vom iubi
Nici noi nu ştim,
Nici lumea nu va şti…
Şi nu va şti-o, poate, niciodată…
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Ne-am cunoscut în ţara-n care-alt’dată
Manon Lescaut iubi pe Des Grieux,
Într-un amurg de toamnă, orchestrată
În violet,
În alb,
În roz
Şi-n bleu.

Şi ne-am iubit întâia oară-n parcul
În care Nimfele de marmură privesc,
Cu ochii-ntrebători, către peluza
Pe care-un Zeu îşi pregăteşte arcul,
Să-şi bată joc de cei ce-l ocolesc…

Şi ne-am iubit!…
Ţi-aduci aminte?…
Bluza -
Ah!… Bluza ta pe sânu-ţi decoltat
Părea un peplum de mătase, sfâşiat
Pe sânul unei Venere ce moare!…

Şi ne-am iubit cu-atâta nebunie,
Că statuile albe ne-au privit
Cu ochi geloşi,
Iar zeul a-mpietrit
În mână cu-o săgeată-otrăvitoare!…
Şi ne-am iubit,
Şi-azi toată lumea ştie
Că ne iubim…
Dar cât ne vom iubi
Nici noi nu ştim,
Nici lumea nu va şti!…

Nu te iubesc

Nu Te iubesc, căci dacă Te-aş iubi,

Ar trebui ca să vorbesc mereu cu Tine.

Simţind adânca dragoste ce Tu mi-o porţi

Şi stând sub dulcea-Ţi ocrotire.

Nu Te iubesc, căci nu alerg spre Tine

Când sufletul mi-e liniştit şi cald.

Doar când furtuni ajung pe cerul vieţii mele,

Atunci cu desnădejde în genunchi îţi cad.

Şi cât mi-ai dat din darurile Tale,

De câte ori, cu bucurii m-ai mângâiat,

În viaţa plină de neprevăzut şi de primejdii

De tot ce-i rău, cu harul Tău m-ai apărat.

De ce nu Te iubesc, Iisuse,

Când ştiu că pentru mine mult ai suferit,

Ca să mă scapi din chinul veşnic

Ce pentru lume fost -a hărăzit?

Nu pot, Tu ştii că firea mea e slabă

Şi că iubeşte tot ce-i trecător.

Dar vreau ca să îmi dai putere, Doamne,

Să Te iubesc, că mult Îţi sunt dator.

A fi om -o arta sau un destin!

De mici ni se spune ca in viata trebuie sa fii OM , trebuie sa respecti , sa ajuti , sa stii ce si cind sa vorbesti, sa stii sa te bucuri si ca suferi impreuna cu aproapele tau. Dar e ciudat ca lumea astazi s-a transformat intr-un teatru de orgoliu si de ratacire, si este plina de "neoameni" care vorbesc despre omenie.Nicolae Dabija afirma: "Omule o potaie in devenire . Fii ciine-musca, latra, scheauna, gudura-te daca vrei sa supravetuiesti" , dar noi astazi am intrecut toate granitele posibile, pentru ca omul este cineva si in acelasi timp nimei, omul incearca sa cucereasca universul , nedindusi seama ca universul cucereste omul, ca e imposibil chiar el sa croiasca legile in toate , si la orice ora.
A fi om e o arta , dar fiecare arta este cuprinsa de un destin. Daca ai fost intelept cu viata, si ai capatat un destin magic, atunci si arta de a fi om e stralucitoare . Omenia ieri e istorie , miine poate fi un mister , iar azi e un cadou ....Bucura-te de el !!!Nu toti au ocazia sa-l primeasca , iar daca si il primesc , au uitat cum sa se folosesca de el.
Lupta pentru ceea ce vrei si pentru ce e al tau .Obtine ce vrei , chiar daca te costa mult, mult mai mult decit poti oferi . Fa ce vrei, cind vrei si cu cine vrei , dar nu uita ca esti OM.
Numai in momentul cind vei simti ca omenia te domina , te face neputincios in fata naturii, atunci, victoria este a ta....

Sufera. Mori , daca trebuie. Bucura-te ,daca ai un motiv.Ridica-te atunci cind ai cazut, si cazi atunci cind ti se cere . Dar fii ceea ce trebuie sa fii:un OM!

Fericire nedefinita

E trecut dupa miezul noptii .Incerc sa scriu insa inspiratia ma cam parasit  :)(cel   putin ea are un regim mai rational).

Astazi a fost o zi exagerat de grea, dar frumoasa . De ce frumoasa? va zic acum:
-intreaga noapte am fost vrajita de niste vise atit de frumoase ,aflate  intre poveste  si realitate , intre mister si dorinta
-apoi m-am trezit cu un zimbet laaaaaaaaaaaarg si cu o pofta nebuna de viata (mi se intimpla deseori )
-am luat micul dejun impreuna cu calda si scumpa mea familie si am stat la sfat asa cum numai noi stim sa o facem , dupa care fiecare si-a vazut de drum.
-fulgusorii care se jucau afara de dimineata au cam racit atmosfera , insa am deschis o carte si sa incalzit intreg universul , nu numai incaperea-mi plina se emotii pozitive si atmosfera mirifica!
-dupa cum v-ati dat bine seama am citit intreaga zi , imi place mult sa citesc .........ma face sa ma simt mai romanciera , mai atotstiutoare, mai concluzionista, mai retorica, mai unica intr-un fel!
-intr-un final sa lasat seara nu numai afara ci si in sufletul meu , ma cuprins o stare de euforie , eu  sint personajul din povestea mea , eu fac legile si eu sint regina  insa mai e ceva imi place sa filozofesc , sa concluzionez , sa critic , sa ascult, si sa exagerez mult prea tare lucrurile , dar asta sunt eu , mie-mi place :D
cind luna dainuie  peste univers si muza e mai darnica cu mine 
-acum pe rind sting telefonul , lumina ca intr-un final sa ma deconectez si eu !
miine e o noua zi , un nou inceput asa ca imi trebuie forte noi!
Traiti-va frumos clipa si iubiti viata, iar ceea ce nu ati facut azi faceti miine , nu e exclus faptul ca alta data sa nu mai existe !
Fiti optimisti si mereu colorati !
Noapte linistita !

Cind voi pleca

Cand voi pleca, voi mirosi a flori de toamna, Cand voi pleca, voi mirosi a flori de nuc, Cind voi pleca,voi mirosi a ploaie, Cind voi pleca,no sa ma credeti ca ma duc... In ochii mei nu veti vedea durere, Ci doar tristetea florilor de mar. Va voi iubi atuncea in tacere, Stiind ca ma iubiti si voi la fel... Cind voi pleca in noptile cu luna, La focul unei sfinte luminari,Ma veti vedea cu dragoste-mpreuna,Scriindu-va scrisori pe flori de tei... 
Eterna liniste pe frunte mea va fi Un zimbet pur pe buzele-mi ca struna.Eu voi pleca usor,ca-n prima zi...Pentru a fi cu voi intotdeauna!