Un fir de iarba

Un fir de iarbă îi spune unei frunze veştede: „Ce zgomot faci când cazi! Ai reuşit să îmi împrăştii toate visele de iarnă.”
Iar frunza veştedă răspunse indignată: „Jos te-ai născut şi tot jos îţi duci zilele! Lucru lipsit de melodie ce eşti! Tu nu trăieşti la înălţime, şi-a vântului cântare nu te-atinge.”
Apoi frunza tomnatecă se aşternu pe pământ şi adormi. Dar la venirea primăverii se trezi din nou – acum, ca fir de iarbă.
Şi-apoi, când fu încă o dată toamnă, iar de deasupra coborau prin aer frunze veştede, ea spunse pentru sine: „Oh, frunzele astea! Atât de zgomotoase! Îmi împrăştie visele de iarnă.”