Tu nu plîngi lacrima- o naşti

Cu siguranţă nimănui nu-i place să sufere. Şi totuşi societatea în care trăim nu mai e grasă, nu mai e veselă, nu mai e politicoasă. Nu că n-ar vrea, dar timp nu-i mai ajunge şi rîde, rîde pentru a-şi da 

curaj, pentru a putea merge mai departe, pentru a nu fi privită total pe dos şi pentru a n-o doborî golul din jur.

Şi să vedeţi Dumnevoastre acum unde stă neruşinarea omului!!!

Ce te gîndeşti, mă, dacă ăştia suferă şi cu toate astea sînt fericiţi, hai să miorlăi şi eu. Bine, dar aşa cum viaţa n-are nevoie de regizor, povestea asta nu e decît o scenă proastă, care te face să ne simţi şi mai prost.

Ai început şi-ai fost multumit, dar numai de-ar fi durat... Te-a obosit mai repede decît credeai, te-a călcat în picioare, neoferindu-ţi timp pentru revanşă, te-a îngenunchiat, ţi-a plecat capul şi te-a lăsat să gîndeşti. 

Gîndind, ai înţeles că diferenţa dintre tine şi ei e o nimica toată la prima vedere. Ei plîng lacrima, iar tu o naşti. Pe ei suferinţa îi face oameni, pe tine te dezumanizează, ei luptă pentru a-şi recîştiga terenul, tu nu faci altceva decît să-ţi scoţi teren la licitaţie, pentru ei lumea e simplu de complicată, pentru tine e complicat de simplă. Ei nu pretind nimic, vor doar să-şi îngheţe lacrima, iar tu pretinzi că eşti om mare. Ai fi fiind, dar e ridicol să-ţi inventezi suferinţa şi e demn de milă faptul că vrei să te ridici deasupra tuturor, născînd o lacrimă. Apelezi la minciună şi la un alter ego, doar pentru aţi face existenţa mai dramatică, pentru a fi compătimit şi pentru a fi înălţat mai mult decît meriţi.

Nu te mai milogi atîta, omule. Luptă, pentru că ai pentru ce. 

Îţi place să te joci, foarte bine. Joacă-te de-a viaţa fericită, învaţăi şi pe alţii regulile jocului. Fii un artist al lacrimii, încetează s-o mai transformi într-o piatră funerară.