I. Da, ne-ai spus, dar oare credeai că noi mai ştim ce este sfînt? Credeai că sîntem atît de inteligenţi încît să putem face distincţia între ce trebuie păstrat şi ce trebuie dat uitării? Credeai că sîntem chiar atît de eleganţi încît nu ne-am vinde pe nimic? Ne credeai aşa, pe toţi, artişti ai cuvîntului vorbit? Nu puteai să faci asta, nu puteai să crezi, nu puteai să ne laşi singuri cînd lupta e încă în desfăşurare, nu puteai să ne scoţi aşa în piaţă, pentru că nu sîntem comerciali. Nu încă!
Cunoaşte şi fă ce vrei.... vezi unde am ajuns.
II. Na, ce te-ai gîndit, să-i las pe ăştia să sufere. Îşi fac procese de conştiinţă, foarte bine. Dacă fac asta, îneamnă că trăiesc. Trăind în suferinţă, oamenii devin nemulţumiţi. Fiind nemulţumiţi, ei sînt slabi. Slăbiţi îi pot manipula. Cu orice preţ vrei să faci să ne credem vinovaţi. Să ne simţim laşi, trădători, împiedicaţi. Încet, încet ne înveţi să ne dispreţuim propria persoană, ne cultivi sentimentul ruşinii şi ne educi durerea. Tu vrei ca zi de zi să ne simţim mai nuli decît suntem şi cu puţin noroc îţi va reuşi. Chiar dacă sîntem proşti şi mulţi, nu te putem doborî.
Am devenit produse denaturate ale societăţii. Sîntem obligaţi să ne păzim limbile, ochii şi urechile. Cu toate astea tu îţi găseşti curajul să te ridici deasupra tuturor şi să ne spui că nimic nu fusese prevăzut aşa. Ne ceri un preţ prea mare şi n-avem atîţia bani să ne plătim. Acţiunile tale sînt vecine cu cruzimea, dar noi ăştia deveniţi schilogi, am început a te adora cînd eşti cretin. Suntem "obiectale tale de artă", ne-ai limitat, ai stabilit graniţe şi noi le respectăm, dar păzeşte-ţi limba, pentru că acţionînd cum vrei, vei avea norocul să-ţi prinzi bumerangul.
Ne-am născut cu înfrîngerea în oase, dar asta nu-ţi permite să ne ai de proşti, nici să ne prosteşti, nici să ne vulgarizezi şi nici să transformi pentru noi totul în zădărnicie.
p.s nimic prea mult, dar dinte pentru dinte
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu