O noua ea , dar deja veche .

Nu sint filosof , nici poet, nici macar critic , dar vazusem in oameni acea scinteie de soare capabila sa deschida portile spre Viata, spre afectiune , sprea beatitudine , dar din pacate ca de obicei am incalcat anumite norme si am pierdut.
Dostoievski spunea: Fiecare fiinţă îşi are drumul ei, îl cunoaşte, soseste şi pleacă cântînd; numai el singur nu ştie nimic, nu întelege nimic, nici pe oameni, nici limba lor, e străin de toate - un avorton al naturii. Poate atunci aceste cuvinte ar fi fost neoriginale, dar astazi cind fiecare traieste pe cont propriu, ucide daca i se cere si se plinge daca e nevoie. Jalnic , foarte jalnic ca omul se crede un Cineva , dar el e Nimeni in fata universului.
Cind eram mica credeam ca in fiecare Cineva se ascunde un litoral sentimental , o personalitate, un Om in toatea legea , dar astazi banuiesc  eu niciodata nu-i voi putea intelege , chiar daca uneori incerc si imi doresc asta cu desavirsire.
Nu voi vorbi la general pentru ca as putea sa ofensez sau sa incomodez pe cineva , dar astazi firea omului prea multe lacate si-a  pus , si nimeni nu poseda cheia pentru a le  deschide .

Sa vorbim atunci despre mine  , pentru ca lacatele mele  se deschid cu o lacrima .
Mereu mi-am imaginat ca pentru a intelege un om , pentru al indragi , pentru al ajuta si chiar pentru al iubi e nevoie de comunicare , de  integrare in societate.

Si de ceva timp tot incerc sa fac asta , poate se vor produce schimbari de situatie , insa zadarnic .
Ce interesant este omul Domnilor, stie sa vorbeasca, dar nu si sa asculte , stie sa nimiceasca , dar nu si sa dea nastere , stie sa primeasca , dar nu si sa ofere , stie sa injure ,dar nu stie sa spuna o vorba calda, stie sa faca de toate , numai un singur lucru nu . Nu stie sa se roage si sa multumeasca. . El e actor numai in spectacolele care ii ofera rolul principal. Nu  mai e in vigoare lozinca : Cap pentru cap si dinte pentru dinte.

Ce pacat ca Dumnezeu mi-a ingaduit sa-mi cresc aripile doar sub camasa si nu asa ca sa le poate vedea intreaga lumea. Sa se mire si sa le arate cu degetul. 
Si daca tot nu am urmarit scopul sa i-au pe cineva in deridere ,sa mai zic ceva despre mine, despre omul dependent de emotii cu chip de lut si inima de piatra. Stiu ca e absurd faptul ca fiind dependenta de emotii am inima de piatra dar , ceea ce a creat Dumnezeu , altii nu pot distruge. 

Sint mindra de mine si in acelas timp multumita, pentru ca Cel de Sus nu m-a creat ideala, ci univa, nu mi-a daruit  par frumos, ochi de caprioara , buze senzuale si picioare de 1.50 dar un suflet cald, o inima imensa si o continua asteptare.
Ve-ti zice ca prea m-am pierdut printre rinduri si prea indrug verzi si uscate , dar eu totusi scriu si astept, astept si sper, sper si asta ma face sa ajung cu inima la eternitate.
Dar ce astept?
Eu nu stiu , poate ca nimic , pate ca asta e doar un mod de a-mi irosi timpul, poate ca numai asa imi traiesc visele , aud culorile si cresc fluturii care-mi viziteaza adesea fiinta. In fine , fiecare asteptare e provizorie dar se rezuma la ceva maret , la ceva tainic si mirific, la ceva care trezeste admiratia.

Fiecare om e o personalitate in devenire , si eu nu sint nimic din ce-as fi vrut sa fiu , dar mi-a mai ramas putin pina departe .

Incearca sa fii cel mai bun , si sa ajungi in virful muntelui , sint prea putini care tind spre asta , si nu e exclus faptul ca tu sa fii cel victorios.